ÎMBUNĂTĂŢIRE. Maternitatea Giuleşti arată acum mai bine decât înainte de tragedia din august Maternitatea Giuleşti funcţionează din nou la capacitate maximă, după catastrofa din 16 august, în urma căreia şase nou-născuţi şi-au pierdut viaţa şi alţi cinci au fost răniţi. Suma totală investită de Administraţia Spitalelor, instituţie subordonată Primăriei Capitalei, a fost de 830.000 de euro. Banii s-au folosit pentru echipamentele şi mobilierul medical aduse la secţia de terapie intensivă.
Trei firme s-au ocupat de dotarea secţiei, în urma unor negocieri fără anunţ de participare, procedura fiind justificată de situaţia "de urgenţă extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă", conform unui anunţ de licitaţie. Incendiul izbucnit la secţia anestezie-terapie intensivă pentru nou-născuţi de la maternitatea Giuleşti s-a produs din cauza supraîncălzirii ştecherului ce alimenta aparatul de aer condiţionat, potrivit raportului întocmit de experţi şi depus la dosar. Maternitatea a fost redeschisă spre sfârşitul lunii septembrie, după efectuarea reparaţiilor.
ÎMBUNĂTĂŢIRE. Maternitatea Giuleşti arată acum mai bine decât înainte de tragedia din august Maternitatea Giuleşti funcţionează din nou la capacitate maximă, după catastrofa din 16 august, în urma căreia şase nou-născuţi şi-au pierdut viaţa şi alţi cinci au fost răniţi. Suma totală investită de Administraţia Spitalelor, instituţie subordonată Primăriei Capitalei, a fost de 830.000 de euro. Banii s-au folosit pentru echipamentele şi mobilierul medical aduse la secţia de terapie intensivă.
Trei firme s-au ocupat de dotarea secţiei, în urma unor negocieri fără anunţ de participare, procedura fiind justificată de situaţia "de urgenţă extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă", conform