"Toate amintirile mele sunt de-o tandrete indescriptibila"
Marin Preda a murit intr-o zi de mai a anului 1980. Daca traia, astazi ar fi avut 87 de ani - o varsta rezonabila si intru totul potrivita pentru un mare prozator. Avea, cu siguranta, presentimentul mortii, altfel nu-mi explic de ce la masa, in timp ce mancam, mi-a repetat de cateva ori cu o tristete alba, vag resemnata: "Baiete, astia vor sa ma termine", iar eu il ascultam fara sa am indrazneala sa il intreb cine sunt "astia" si de ce vor sa-l "termine". Ceva mai tarziu, in ziua in care s-a intamplat nenorocirea, fratele meu, Marinica, a ajuns intr-un suflet la Mogosoaia, unde poetul Virgil Mazilescu, pe care il vedea pentru prima oara, l-a luat deoparte si, pe un ton de maxima confidentialitate, a inceput sa-i povesteasca tot ce stia si credea el despre moartea scriitorului. Dupa un timp, Marinica va descoperi intr-o revista literara cateva poezii semnate de Virgil Mazilescu si, alaturi, poza rebelului poet. Ei bine, nu semana defel cu acel Virgil Mazilescu care ii relatase la Mogosoaia cum anume murise Marin Preda. Era cu totul si cu totul o alta persoana...
Multe incep si se termina la Mogosoaia - un loc ciudat si plin de scriitori, oameni de arta sau simpli curiosi, un loc al elitei si al intamplarilor mondene, un loc extrem de important in biografia lui Marin Preda.
- Draga Sanziana Pop, marturisesc ca ma vad rar cu baietii lui Marin Preda. In una din intalnirile noastre, Alexandru, mezinul familiei, m-a naucit cu o intrebare: "Mai tii minte cum arata tatal meu?... Ce poti sa-mi spui despre el ?". Luat pe nepregatite, am balmajit ceva, mi-am amintit cateva intamplari memorabile petrecute la Capsa sau in biroul "Cartii Romanesti", dar, in scurt timp, am renuntat. Nu de povesti sau de pareri de-ale mele avea el nevoie. Alexandru si-l dorea pe tatal sau ca om obisnuit, asa cum a
