Inspectoratul Şcolar primeşte propuneri din partea cadrelor didactice privind eventuale modificări aduse proiectului de Lege a educaţiei.
Inspectorul Şcolar general Viorel Botea recomandă tuturor profesorilor şi celor implicaţi în sistemul de învăţământ să consulte proiectul legii care se află pe site-ul Ministerului Educaţiei, www.edu.ro. Propunerile primite vor fi centralizate de Inspectoratul Şcolar şi trimise apoi Ministerului până pe 22 octombrie, ora 14.00.
La nivelul judeţului Brăila nu au fost până acum probleme cu cadre didactice nemulţumite, iar conducerea IŞJ a precizat că se va continua dialogul permanent cu sindicatele, astfel încât să nu apară cumva nemulţumiri. "Am încercat să combatem şi violenţele din şcoli, să prevenim actele de indisciplină şi să scădem absenteimul la nivelul judeţului, astfel încât activitatea să se desfăşoare în parametrii normali", a precizat inspectorul şcolar general Viorel Botea. Inspectoratul Şcolar primeşte propuneri din partea cadrelor didactice privind eventuale modificări aduse proiectului de Lege a educaţiei.
Inspectorul Şcolar general Viorel Botea recomandă tuturor profesorilor şi celor implicaţi în sistemul de învăţământ să consulte proiectul legii care se află pe site-ul Ministerului Educaţiei, www.edu.ro. Propunerile primite vor fi centralizate de Inspectoratul Şcolar şi trimise apoi Ministerului până pe 22 octombrie, ora 14.00.
La nivelul judeţului Brăila nu au fost până acum probleme cu cadre didactice nemulţumite, iar conducerea IŞJ a precizat că se va continua dialogul permanent cu sindicatele, astfel încât să nu apară cumva nemulţumiri. "Am încercat să combatem şi violenţele din şcoli, să prevenim actele de indisciplină şi să scădem absenteimul la nivelul judeţului, astfel încât activitatea să se desfăşoare în parametrii normali", a precizat inspectorul şcolar gener