Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicul Adriana Francisc: „Medicii legişti ar trebui să asiste la procese“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 octombrie 2010 ·

Adriana Francisc, medic primar legist la Institutul „Mina Minovici“, spune că judecătorii nu citesc de obicei expertizele medico-legale. Medicii legişti ar trebui să fie prezenţi în sală, ca să le explice.

Adriana Francisc deţine atributele-cheie de care are nevoie în meseria de medic legist: este calmă, are sânge rece şi, nu în ultimul rând, ce face face cu pasiune. Traseul ei profesional s-a derulat ca la carte: Facultatea de Medicină a absolvit-o cu nota 9, 48, iar examenul de specialitate în medicină legală l-a luat cu 9,79. La Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" este angajată din 1996. Dă de înţeles că acolo se duce o luptă surdă, probabil ca în mai toate instituţiile de stat din România, între garda tânără şi cea mai veche. Dar cea mai grea luptă se dă cu sistemul: medicii legişti sunt ascunşi în spatele hârtiilor de expertiză şi, chiar dacă viaţa oamenilor depinde de rezultatele pe care ei le dau, munca lor pare inutilă. De cele mai multe ori, judecătorii nu citesc aceste rapoarte, care sunt, de cele mai multe ori, cheia unui verdict la proces.

Citiţi şi:

Olimpică la chimie, Ștefania Nedelcu vrea să ajungă un medic de renume

Carte de vizită

- 1989-1995: Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" Bucureşti, specialitatea Medicină Generală - media de absolvire: 9,48.

- 1996-2000: Rezidenţiat în medicină legală.

- 1999: Preparator universitar la Catedra Medicină Legală a UMF „Carol Davila" Bucureşti.

- 1999: Examen de medic specialist medicină legală - media: 9,79.

- 2004: Examen medic primar medicină legală - media: 9,66.

- 1998: Stagiu de medicină legală în Institutul de Medicină Legală al Universităţii Martin Luther Halle-Wittenberg, Facultatea de Medicină din Halle, Germania, la invitaţia prof. univ. dr. M. Kleiber şi a dr. Kurt Trubner

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum o ora
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 Ialomiţa: Cine candidează în judeţ şi câte locuri are Ialomiţa în noul Parlament

Mediafax acum 38 minute
Alegerile parlamentare au loc duminică, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României. În noul Parlament, judeţul Ialomiţa va avea 2 senatori şi 4 deputaţi.

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

BEC Activitatea de renumărare şi reverificare a buletinelor de vot nu s-a finalizat în toate birourile electorale implicate

Ziua Constanta acum 53 minute
Având în vedere informaţiile apărute in spaţiul public privind procesul de renumărare şi reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Mediafax acum o ora
„Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR”, se arată în comunicat. Potrivit BEJ Caraş-Severin, cele două partide „au motivat refuzul prin fa

Iohannis: Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulţumit

News.ro acum 38 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă seară, la recepţia de Ziua Naţională a României că le cere iertare românilor pentru greşelile făcute. ”Ştiu că am făcut greşeli, unele alegeri în care am investit speranţă şi încredere nu au trecut tes

Ucraina anunţă că dintre aeroporturile sale civile, trei sferturi au fost grav afectate de război

News.ro acum 38 minute
Cincisprezece dintre aeroporturile civile ale Ucrainei au fost grav avariate de când Rusia a invadat ţara în februarie 2022, a declarat sâmbătă premierul ucrainean Denis Şmilhal, citat de presa locală. Ucraina, despre care autoritatea aviatică de st

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 4 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 3 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

Unde slujește ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului de Ziua Națională a României

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1 – 2 decembrie. Duminică, 1 Decembrie, Ziua Națională a României - de la ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°