In sfarsit, Llosa!
In saptamana de dinaintea anuntarii laureatului pentru literatura, atunci cand se stie ca din sutele de nume propuse au ramas doar cinci misteriosi finalisti, se fac in fiecare an tot soiul de speculatii si pariuri. Se iau in calcul ratiuni politico-geografice, se fac previziuni pe baze statistice (proportia si frecventa poetilor, femeilor, nationalitatilor etc.), jurnalistii isi pregatesc documentari despre scriitori arabi, asiatici sau africani mai putin cunoscuti, iar in prima joi din octombrie, cei presupusi ca "favoriti" stau langa telefoane asteptand marea veste de la Stockholm. De multi ani, celebritatea mondiala datorata ponderii literare a facut din Mario Vargas Llosa unul din marii nedreptatiti ai juriului Nobel si numele lui a fost adus mereu alaturi de cele ale lui Philip Roth, Amos Oz sau Carlos Fuentes, ca dovada a cantarului dezechilibrat al Academiei Suedeze. Joia trecuta, cand nimeni nu se mai astepta (e clar ca juriul adora surprizele), s-a facut in sfarsit dreptate, spre bucuria milioanelor de cititori care-l iubesc pe Llosa pentru romanele, povestirile, eseurile, publicistica si piesele lui de teatru. Vreo 30 de volume pana acum, toate traduse si la noi, incepand inca din 1970. Tin minte ca in anii '80, cand au aparut in traducerile lui Coman Lupu si Mihai Cantuniari, la Editurile "Univers" si "Cartea Romaneasca", "Matusa Julia si Condeierul", "Razboiul sfarsitului lumii" si "Conversatie la Catedrala", se faceau cozi lungi la librarii, romanele se procurau si prin "relatii", de sub tejghea, si toata lumea vorbea despre ele cu entuziasm. Ne incanta modernitatea lor deloc indigesta, caci prevala actiunea, povestita pasionant, varietatea modalitatilor narative, virtuozitatea constructiei, tematica fierbinte. Dupa 1990, toate cartile scriitorului peruan au fost traduse in romaneste, unele la scurt timp dupa lansarea edit
