Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandra Marcu a cucerit Kilimanjaro

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 octombrie 2010 ·

Vârful a fost atins ieri seară după şapte ore de urcuş, cu o zi mai repede decât programarea iniţială. Eleva de 13 ani este cea mai tânără alpinistă din România care a reuşit să urce pe cel mai înalt munte de pe continentul african.

„Team Deva pe vârf şi înapoi”. Prin acest SMS laconic echipa formată de eleva-alpinistă de 13 ani Alexandra Marcu şi tatăl ei au anunţat acasă că vârful Kilimanjaro a fost cucerit. Eleva din clasa VII-A a Colegiului Naţional „Decebal” din Deva, Alexandra Marcu, a ajuns ieri după-amiază pe cel mai înalt vârf din Africa după o escaladare de şapte ore. Potrivit mamei sale, ascensiunea a pornit de la cota 3950 de metri şi, conform programării iniţiale, trebuia ca ieri să se facă o aclimatizare de 24 de ore la ultimul refugiu de la Barasu Camp, la 4600 de metri atitudine. Pentru că vremea începea să se înrăutăţească, echipa deveană a decis ca urcuşul să se facă fără popas la Barasu Camp comasând într-o singură zi traseul planificat a fi parcurs în două zile. S-a mai luat decizia de a urca pe timp de ziuă, cu toate riscurile. Ca regulă, ultima parte a ascensiunii pe Kilimanjaro se face noaptea când temperaturile mai coborâte fac ca gheţarii de pe vârf să fie complet solidificaţi oferind un suport mai sigur pioleţilor şi bocancilor cu ţinte. Potrivit declaraţiilor lui Dana Marcu, mama Alexandrei, în timpul ascensiunii echipa a trebuit să înfrunte şi reprize de ploaie care au îngreunat urcuşul. Plecarea de la cota 3950 s-a făcut vineri dimineaţa la ora cinci (ora Tanzaniei), Alexandra Marcu atingând vârful în jur de ora 13. Ea a devenit astfel cea mai tânără alpinistă din România care a atins cel mai înalt vârf african.

A cântat „Kilimajaro song”

E un cântec-ritual pe care cei care cuceresc Kilimanjaro trebuie să-l cânte împreună cu localnicii în timp ce execută un dans specific cu bătăi din palme. „După ascensiune, Al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 41 minute
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 12 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 6 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

SUA îndeamnă Ucraina să reducă vârsta de mobilizare la 18 ani pentru a consolida Armata – oficial american

HotNews acum 22 minute
Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front în războiul cu Rusia, ale cărei trupe mai numeroase şi mai bine echipate înaintează în estul Ucraine

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 36 minute
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°