Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprea: Am fost ameninţat că voi fi terminat politic, fiindcă am refuzat ordinele de partid

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 16 octombrie 2010 · ·

Liderul UNPR, Gabriel Oprea, a spus, sâmbătă, la Craiova, că în perioada în care a fost ministru de Interne din partea PSD a refuzat să numească prin "ordin de partid" anumite persoane suspectate de crimă organizată în structurile de securitate naţională, fiind ameninţat că va fi "terminat politic", scrie Mediafax.

Gabriel Oprea a declarat, în cadrul Conferinţei Judeţene de alegeri a UNPR Dolj, că a fost nominalizat pentru funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor în urma unei competiţii interne în PSD pe care a câştigat-o.

"Dacă eşti bun, primeşti voturi. Aşa am câştigat funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor", a spus Gabriel Oprea.

El a afirmat că este "foarte greu" să câştigi o competiţie împotriva unor oameni ca Marian Vanghelie sau Victor Hrebenciuc.

"Este foarte greu să câştigi o astfel de competiţie, dar am câştigat-o împotriva preşedintelui de partid, împotriva unor oameni puternici, cum sunt domnul Vangehlie, domnul Hrebenciuc. Am câştigat-o pentru că m-au votat oameni din ţară, care mă ştiau", a mai spus Oprea

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a susţinut că a fost schimbat din funcţie după ce ar fi refuzat să numească în "structuri de securitate naţională" persoane suspectate de crimă organizată.

"În momentul în care mi s-a cerut, şi este public, să numesc la ordin de partid omeni în structuri de securitate naţională şi în momentul în care organe abilitate ale statului român spuneau că sunt suspecţi de crimă organizată, nu i-am pus. Cu orice risc", a precizat Gabriel Oprea.

Preşedintele executiv al UNPR a afirmat că a fost ameninţat că va fi "terminat politic" întrucât nu a numit acele persoane suspectate de crimă organizată.

"Nu i-am pus şi am fost, bineînţeles, ameninţat că voi fi terminat din punct de vedere politic şi nu numai politic. S-a cerut tot de către domnul Hrebenciuc şi Vanghe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 4 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 5 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 4 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 3 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 7 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 4 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 7 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 9 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

16°
dum.

14°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°