Limba română are cinci graiuri. Un accent te identifică până la moarte, ca o amprentă. Sursa: CODRIN PRISECARU

În China sunt sute de dialecte şi un singur alfabet. Un manciurian n-o să înţeleagă niciodată un cantonez sau un tibetan pe un orăşean din Shanghai. Ce te faci însă dacă eşti moroşan dintr-un sat uitat de timp de pe Valea Marei şi te-ntâlneşti cu un moldovean care tocmai ce-a ieşit din fundu’ Moldovei. Darămite dacă la discuţie se mai bagă şi un bănăţean, un clujean, başca un oltean de Dăbuleni. Şi fiecare o dă pe limba lui.

Cu regionalismele şi accentul specific. Se înţeleg ei, oare? Sau mai bine folosesc limbajul gimnastic. Concluzia unei dezbateri cu profesoara Iulia Mărgărit, cercetătoare în dialectologie la Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan" din subordinea Academiei Române, arată că toţi cei cinci se vor înţelege reciproc, indiferent de accentul lor. Până şi în balada "Mioriţa" cei trei ciobănei s-au înţeles între ei. Evident, vrânceanul şi cu ungureanul s-au înţeles mai bine.

Cine nu poate dormi că nu ştie corect româneşte?

Spre deosebire de alte graiuri, limba română e una extrem de unitară. Adică, dacă un ţăran din Maramureş pleacă să-şi vândă cergile la Bucureşti se va face înţeles cu uşurinţă, pentru că diferenţele dintr-o regiune şi alta, dintre graiuri, sunt de cuvinte. Uneori de accent.

"Popular se zice că e vorba despre accent, dar, de fapt, e vorba despre baza de articulaţie. Copiii învaţă de la părinţii lor care nu sunt profesori şi rareori auzi un părinte corectându-şi copilul. Asta pentru că nici ei nu ştiu şi nu conştientizează că trebuie să vorbească corect. Ştiţi pe cineva care nu poate dormi noaptea că nu vorbeşte corect limba română?", explică profesoara Iulia Mărgărit, cercetătoare la Secţia de Dialectologie a Institutului Iorgu Iordan şi Alexandru Rosetti, din subordinea