Cea mai interesantă declaraţie la Congresul PSD a venit, sâmbătă, nu din partea vreunui lider social-democrat, ci din partea unui invitat la lucrările de la Sala Palatului.
"Vrem să construim România împreună", a spus, de la tribuna Congresului PSD, senatorul UDMR, Verestoy Atilla, invitat din partea Uniunii. Imediat la microfon a veni şi vicepreşedintele PNL, Teodor Meleşcanu, care s-a bucurat de mesajul transmis de liderul UDMR, adăugând că este nevoie de unitate, mai ales la votul moţiunii de cenzură. "Mă bucură prezenţa colegului nostru, domnul Atilla Verestoy, aici, pentru că avem nevoie de solidaritate, iar cel mai bun moment e la votul moţiunii de cenzură" a spus Meleşcanu, în aplauzele pesediştilor.
El a precizat că PSD, PNL şi PC vor depune împreună o moţiune de cenzură, acest lucru fiind o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru demiterea actualului Guvern. "Avem nevoie de sprijin cât mai mare din partea parlamentarilor pentru ca moţiune de cenzură să treacă. Azi e poate unul dintre cele mai importante momente politice în care toate forţele parlamentare responsabile trebuie să acţioneze unitar, ca să avem un alt Guvern. Apelul meu nu e un demers politic, nu cer să se voteze pentru PNL, PSD, PC, cer să se voteze pentru România, pentru că acum e momentul. Alegerea ar trebui să fie foarte simplă şi clară", a declarat Meleşcanu.
Cea mai interesantă declaraţie la Congresul PSD a venit, sâmbătă, nu din partea vreunui lider social-democrat, ci din partea unui invitat la lucrările de la Sala Palatului.
"Vrem să construim România împreună", a spus, de la tribuna Congresului PSD, senatorul UDMR, Verestoy Atilla, invitat din partea Uniunii. Imediat la microfon a veni şi vicepreşedintele PNL, Teodor Meleşcanu, care s-a bucurat de mesajul transmis de liderul UDMR, adăugând că este nevoie de unitate, mai ales la votul moţiunii de cenzură.