Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RAJA a debranşat ilegaliştii (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 16 octombrie 2010 ·

În cursul dimineţii de ieri, inspectorii din cadrul SC RAJA SA Constanţa - Serviciul Control Comercial şi Serviciul Control Comercial Rural au efectuat o amplă acţiune de verificare în zona Staţiei de Epurare Constanţa Sud, pe străzile Viorelelor şi Theodor Speranţia. 

Acţiunea s-a desfăşurat împreună cu reprezentanţi ai Enel Dobrogea, ai Jandermeriei Constanţa, lucrătorii de poliţie din cadrul IPJ Constanţa şi cei ai Inspectoratului de Poliţie Transporturi Constanţa, dar şi luptători DIAS. În cadrul controalelor au fost verificaţi 25 de abonaţi, la şase dintre aceşti consumatori fiind descoperite branşamente ilegale folosite pentru furtul apei. Astfel, la imobilul aflat în proprietatea lui Buga Denia, de pe strada Viorelelor, nr. 4 s-a descoperit un branşament clandestin conectat la reţeaua stradală de alimentare cu apă şi canalizare. Branşamente ilegale au fost descoperite şi la abonaţii Ismail Remzi, Ismail Aise, Ali Leila şi Ismail Ghiulhan. Toţi aceşti abonaţi s-au ales cu procese verbale de constatare în valoare de peste 10.000 de lei şi cu plângeri penale pentru furt de apă. În plus, aceşti consumatori frauduloşi au fost debranşaţi din stradă de la sistemul de alimentare cu apă. Avertizăm pe această cale toţi abonaţii, care trebuie să înţeleagă necesitatea respectării legalităţii în cazul alimentării cu apă potabilă şi canalizare, în caz contrar riscând sancţiuni usturătoare, plata în sistem pauşal retroactiv pe 18 luni a serviciilor de furnizare apă potabilă şi canalizare, dar şi plângeri penale pentru furtul de apă. În cursul dimineţii de ieri, inspectorii din cadrul SC RAJA SA Constanţa - Serviciul Control Comercial şi Serviciul Control Comercial Rural au efectuat o amplă acţiune de verificare în zona Staţiei de Epurare Constanţa Sud, pe străzile Viorelelor şi Theodor Speranţia. 

Acţiunea s-a desfăşurat împreună cu reprezentanţi ai Enel Dobrogea,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul Marii Britanii după ce România a decis să trimită un sistem PATRIOT Ucrainei: ”Suntem recunoscători”

Ziare.com acum 32 minute
Ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a apreciat joi, 20 iunie, decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina, afirmând că prin această hotărâre România demonstrează că este un

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

Copil de 9 ani, în comă după ce a fost lovit de o maşină în județul Bistrița Năsăud

Adevarul acum 30 minute
Un copil de 9 ani a fost rănit grav, joi seara, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 17D, în localitatea Săsarm din judeţul Bistriţa-Năsăud, acesta fiind lovit de o maşină condusă de o femeie de 46 de ani.

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum 3 ore
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

CE de nataţie: Ştafeta României, cu David Popovici în componenţă, a ocupat locul cinci la 4x100 m liber. Popovici a fost primul după 100 de metri

News.ro acum 2 ore
Ştafeta României, formată din Patrick Sebastian Dinu, Alexandru Szilagyi, George-Adrian Raţiu şi David Popovici, s-a clasat pe locul cinci la 4x100 metri liber, la Campionatul European de nataţie, de la Belgrad. România a încheiat proba cu timpul 3:

Femeie accidentată pe o trecere de pietoni și forțată să nu sune la 112. Șoferul, un recidivist, a fost arestat

Ziare.com acum o ora
Bărbatul de 53 de ani care a accidentat cu maşina o femeie, pe o trecere de pietoni din Bucureşti, iar apoi a încercat să o împiedice să sune la 112 pentru a anunţa autorităţile a fost arestat preventiv. Potrivit Brigăzii Rutiere, pe numele bărbatul

Aeroportul din Iași a trecut pragul de 1 milion de pasageri. În cât timp s-a realizat această performanță

Ziare.com acum o ora
Aeroportul din Iaşi a sărbătorit, joi, 20 iunie, pentru a şasea oară în istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Iaşi. Potrivit unui comunicat de

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

SUA suspendă livrările de sisteme antiaeriene Patriot către toate țările, cu o singură excepție. Lovitură uriașă pentru Putin

Ziare.com acum 3 ore
Ucraina va avea de acum înainte prioritate în furnizarea de sisteme antiaeriene Patriot, au anunţat joi, 20 iunie, Statele Unite. Mai mult, livrările acestora către alte ţări vor fi suspendate, relatează agenţiile AFP şi EFE. Administraţia americană

Vremea

București
acum

24°
joi

23°/38°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

18°
joi

18°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
Constanta
acum

24°
joi

21°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

22°
joi

22°/34°
vin.

21°/37°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°