Nivelul Someşului a fost, pe parcursul zilei de astăzi, mai ridicat de cât de obicei. Pe o mică porţiune din zona Podului Garibaldi, apa a trecut chiar de dig. Cu toate acestea, oficialii spun că nu este motiv de alarmare, creşterea debitului fiind una controlată.
VEZI GALERIE FOTO
Clujenii care au trecut astăzi pe faleza de pe malul Someşului, în zona Sălii Sporturilor, au putut observa cum nivelul apei era mai ridicat decât de obicei. Potrivit oficialilor nivelul apei a crescut nu din cauza ploilor ci din cauza operaţiunilor efectuate la hidrocentralele situate pe râu.
Pe de altă parte, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj (ISU) spun că nu există motive de îngrijorare. „Da, am luat cunoştinţă de faptul că debitul râului Someş este unul ridicat, însă nu avem niciun motiv să credem că există vreun pericol de inundaţii”, spune Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt ISU.
„Se uzinează foarte multă apă pentru hidrocentrala din Cluj. Din cauză că sunt doua hidrocentrale care nu lucreaza în ţară, cea de la Cluj trebuie să recupereze şi astfel s-a ajuns sa se uzineze 59 de metri cubi de apă pe secundă. Noi nu putem ridica stavilele barajului din cauza că debitul este prea mare. Trebuie să mai aşteptăm câteva zile până când Dispeceratul Energetic Naţional va dispune o uzinare mai redusă, adică până când cele două hidrocentrale vor fi puse din nou în funcţiune”, a declarat Flaviu Radu, directorul Direcţiei Apelor Someş Tisa pentru Citynews.
Clujenii s-au plimbat pe digul inundat
Nici clujenii care s-au aflat în cursul zilei pe malul apei nu s-au speriat. „Da, e ciudat că apa este atât de mare, dar din câte am înţeles este din cauză că au dat drumul la baraj, mai sus”, spune Călin, un tânăr ieşit cu câinele la plimbare.
„Ne-am speriat puţin azi dimineaţă, dar între