Medicul este printre cei mai vechi angajaţi ai Spitalului de Pediatrie din Ploieşti. Şi-a petrecut jumătate din viaţă ca doctor de copii.

Are 62 de ani şi spune că se simte un om împlinit atât în plan profesional, cât şi familial. Nu zâmbeşte prea des, dar acest lucru nu o face să pară „omul negru" în faţa copiilor pe care îi consultă zi de zi. Medicul Niculina Cremenescu este printre cei mai vechi angajaţi ai Spitalului de Pediatrie din Ploieşti şi are în spate o carieră plină de realizări.

Şcoală de elită

„Mi-am ales acestă profesie, pentru că iubesc copiii şi că, în tinereţea mea, nu erau doctori la ţară şi mă gândeam că şi oamenii din mediul rural au nevoie de consultaţii şi tratamente. Mi-am dorit, iniţial, să fiu dermatolog, dar m-am răzgândit pe parcursul facultăţii. Provin dintr-o familie numeroasă. Toţi fraţii mei au făcut o facultate, sunt ingineri, profesori, oameni realizaţi. Am ştiut să avem grijă unii de alţii, să ne ajutăm la nevoie şi să facem alegeri corecte. Fratele meu cel mare mi-a fost profesor în liceu. Datorită lui am dat la Medicină", spune cadrul medical. Niculina Cremenescu consideră că şcoala de medicină românescă a fost, în perioada studenţiei sale, una de elită. Se făcea carte, iar cei care ieşeau de pe băncile facultăţii erau bine pregătiţi.

„Pe atunci, totul era foarte serios. Munceam pe rupte, învăţam la greu pentru examene, iar dacă luam note mici simţeam că intrăm în pământ. Am fost însă unul dintre studenţii buni, un om care şi-a dat silinţa să devină un bun profesionist. Eu, venită de la ţară, am locuit o bună perioadă de timp în Bucureşti. Avem, la început un salariu de 1.400 de lei, bani care îmi ajungeau să trăiesc decent. Iar medicii, pe vremea aceea, erau respectaţi cu adevărat", susţine Niculina Cremenescu. În zilele de gardă, medicul pediatru vede nu mai puţin de 150 de copii.

ÎNTREBĂRI ŞI