Echipa antrenată de Dan Petrescu, Kuban Krasnodar, a reuşit ieri să-şi asigure matematic promovarea în prima ligă rusă. „Bursucul“ a învins ieri cu 1-0 în deplasare, pe Zhemchuzhina Soci, printr-un gol la care şi-a adus contribuţia şi Gigel Bucur în minutul 85.
Dan Petrescu face minuni la ruşi! Cu patru etape înaintea încheierii sezonului, „Bursucul" a promovat cu Kuban Krasnodar în prima ligă! Meciul care a consfinţit performanţa antrenorului român s-a disputat ieri la Soci, oraşul de la Marea Neagră aflat relativ aproape de Krasnodar. 600 de suporteri ai echipei „galben-verzi" au asistat la victoria echipei lui Dan Petrescu, venită pe final, în minutul 85, după un gol la care a participat şi Gigel Bucur. Promovarea „Bursucului" e o consecinţă a unei serii incredibile, de 10 meciuri fără înfrângere. „A fost un meci dificil, pe un teren greu. Puteam să luăm şi noi gol, dar e bine că s-a terminat aşa. E sărbătoare mare în oraş, am fost aşteptaţi la Krasnodar de mii de oameni care ne-au felicitat. Sunt bucuros că mi-am îndeplinit obiectivul, abia aştept să vin în ţară", a punctat „Bursucul".
Liber la negocieri
Promovarea lui Dan Petrescu deschide mai multe uşi pentru antrenorul român. Cea mai la îndemână variantă ar fi să rămână la Kuban pentru a pregăti sezonul din prima ligă rusă. Performanţa antrenorului român l-a adus însă pe acesta şi în atenţia altor cluburi puternice din Rusia. Din ţară, CFR Cluj şi-a exprimat interesul pentru antrenorul român, iar acesta le-a transmis ardelenilor să aştepte finalul de sezon.
Dorit la naţională
În condiţiile actuale, cu toate scandalurile din jurul echipei naţionale, Dan Petrescu ar putea fi o soluţie şi pentru prima reprezentativă. O eventuală numire a „Bursucului" ar calma spiritele, în sensul că fraţii Becali nu ar mai avea ce să comenteze, fiind nişte susţinători ai antrenorului de la Kuban. „Dan