Viorel Hizo (63 de ani) afirmă că nu are o baghetă magică. El spune că nu a pregătit într-un mod anume partida cu CFR Cluj, campioana en-titre, şi că tot ce a făcut a fost să le ofere fotbaliştilor libertatea de exprimare în teren.
Libertatea:Cum aţi pregătit partida cu CFR Cluj?
Viorel Hizo: Pas cu pas. Ne-am antrenat în fiecare zi, normal, ceea ce nu se întâmplase de mult, şi i-am lăsat pe băieţi să joace ceea ce ştiu. Sunt fotbalişti valoroşi, cu experienţă, aşa că le-am dat libertatea care le lipsea până acum, iar ei mi-au răsplătit încrederea. Am reuşit un meci bun, împotriva unei echipe cu o apărare foarte valoroasă.
Ce obiectiv v-a impus domnul Porumboiu atunci când v-a numit antrenor?
Am stabilit că echipa trebuie să se claseze la finalul campionatului pe unul dintre primele cinci locuri ale Ligii I. E un obiectiv normal, ţinând cont de milioanele de euro investite în echipă şi de faptul că sezonul trecut Vasluiul a terminat pe ultimul loc al podiumului.
Echipa are alte pretenţii
Aţi mai antrenat de două ori Vasluiul. Ce s-a schimbat între timp?
În primul rând, jucătorii sunt de un alt nivel, primesc alte salarii şi pretenţiile sunt mai mari. În al doilea rând, echipa are deja un nume, construit pe munca din fiecare an. În primul sezon s-a evitat retrogradarea, apoi echipa s-a clasat, succesiv, pe locurile 8, 5 şi 3, deci a evoluat. Aş mai menţiona şi îmbunătăţirile infrastructurii. Stadionul a fost modernizat, avem un teren bun de antrenament, dar ne-ar mai trebui unul.
Ce jucător ar trebui să urmărim de la Vaslui?
Întreaga echipă. Chiar dacă unele nume sunt strălucitoare, eu rămân de părere că încă nu aţi văzut o echipă a Vasluiului la capacitate maximă.
Sorin Cârţu: «Rezultat ruşinos»
“Îmi este greu să caracterizez această partidă, este un rezultat ruşinos. Când faci cadouri e normal ca rezultatu