Numele lui Jerome Kerviel este in atentia tuturor finantistilor, a tuturor analistilor. Unii il numesc diavol, altii il numesc geniu, guru, iar altii il considera doar o victima.
Pentru toti cei care cred sau au impresia ca profiturile bancilor sunt realizate prin diferentele de dobanda dintre credite si depozite, exista demonstratia ca se inseala amarnic. Jerome Kerviel este doar un alt exemplu despre lupta acida a bancilor in vederea cresterii marjelor de profit.
Jerome Kerviel era doar un trader la momentul respectiv, ianuarie 2008. Un trader care ca oricare alt trader, pe langa salariul de baza, castiga de pe urma tranzactiilor efectuate comisioane importante. Fiecare trader incearca sa gaseasca portita pentru a aduce mereu castiguri conturilor pe care le administreaza. Fiecare foloseste propria lui schema. Unii merg pe analiza tehnica, altii pe analiza fundamentala.
Este probabil ca schema folosita de catre Jerome sa nu fie chiar ortodoxa, acesta utilizand marje mult prea mari, dar marje care aduceau profituri. La nivel global, la nivel de agentie sau in cazul Societe Generale la nivelul birourilor de la etajul sase, aceste profituri erau foarte bine vazute. Poate ca timp de un an de zile, Jerome a reusit sa asigure stabilitatea scaunelor colegilor sai si mai ales superiorilor sai.
Ceea ce pare suspect este faptul ca in tot acest timp in care Jerome aducea profituri, nimeni nu s-a sesizat. Controalele pe care banca le-a facut, sau auditul anual nu a descoperit sumele de bani tranzactionate de catre Jerome. Mai mult decat atat, volumele mari pe care acesta a ajuns sa tranzactioneze au fost complet ignorate.
Acum, el apare in varful listei printre cei mai mari fraudatori din istorie. Este alaturi de Brian Hunter, un alt trader vestit care a pariat prin fonduri de hedging pe faptul ca vremea rea va duce la
