Cadre didactice din Capitală şi din ţară vor participa mâine, de la ora 9.00, la o altă acţiune de protest, la sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Preşedintele executiv al Federaţiei Sindicale „Spiru Haret“, Marius Nistor, a declarat astăzi, pentru „Adevărul“, că prin acţiunea de protest de mâine, profesorii sunt alături de învăţătoarea Cornelia Anghel (51 de ani) din Caracal care este în a 54-a zi de greva foamei.
„Ministrul vrea să creeze disensiuni“
„Ministrul Daniel Funeriu dispreţuieşte părinţii, profesorii şi studenţii. Prin faptul că spune că încearcă să negocieze, de fapt dezinformează. Vrea să creeze disensiuni în rândul partenerilor de dialog social. Vom face proteste până va pleca Funeriu“, a spus Nistor.
El a adăugat că, la protestul de data trecută, ministrul a trecut cu maşina prin faţa celor care îşi cereau drepturile la sediul ministerului. Potrivit sindicaliştilor din Educaţie, la manifestarea de mâine vor lua parte profesori din Capitală, dar şi din ţară.
De asemenea, vor participa şi tineri din cadrul Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR). La protestul de vineri, secretarul general din Ministerul Educaţiei a venit să discute cu angajaţii din învăţământ, dar nu s-a ajuns la nicio concluzie.
Acord cu studenţii de la ANOSR
Liderii din sindicat nu vor ca ministrul să-şi asume răspunderea pe legea educaţie. Ei cer de asemenea ca salariile sa revină la valoarea de dinainte de scăderea cu 25%.
Ministrul Educaţiei a ajuns la un acord ieri cu Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR). Potrivit ANOSR, tineriii au obţinut ca în comitetul de alegere a rectorului unei universităţi să fie inclus şi un reprezentant al studenţilor.
De asemenea, Funeriu a fost de acord şi ca universităţile să asigure minimum 30% din locurile necesare pe