Euforia din jurul industriei eoliene ne aminteşte de febra imobiliarelor de la mijlocul anilor 2000. Vor avea eolienele aceeaşi soartă tristă? România are prea multe proiecte de energie regenerabilă pentru cât poate prelua reţeaua naţională de transport.

În vara aceasta, la porţile celui mai mare parc eolian din Europa din comuna dobrogeană Cogealac, deţinut de compania CEZ, se trăgeau focuri de armă. Paznicii parcului eolian rispostau în faţa unei mulţimi de 100 de persoane venită să protesteze la porţile acestuia. Urmările: cinci persoane, printre care şi viceprimarul, ajungeau la spital. Cauza: o altă companie energetică, Iberdrola - reprezentată de cei 100 de protestatri - contestă dreptul CEZ de a dezvolta parcul în acel loc. Nu intrăm în mai multe detalii de ordin legal - scena este relevantă pentru intensitatea pe care o poate căpăta lupta de pe piaţa energiilor alternative. O luptă intensă, dar cu ce miză?

„Energia eoliană ca, de altfel, şi celelalte energii regenerabile sunt acum o modă", spune mai în glumă, mai în serios Ionuţ Purica, directorul departamentului de energie şi mediu de la Institutul de Prognoză al Academiei. Această modă, tradusă în cifre, înseamnă proiecte care totalizează 20.000 MW doar pentru energia eoliană - categoric moda momentului. Pentru cei prea puţin familiarizaţi cu domeniul energetic, trebuie spus că această capaciate este chiar mai mare decât puterea instalată totală a României, care se ridică la 18.000 MW.

După cum spune şi Purica, în acest moment, totul este la nivel de intenţie. Deocamdată, există doar proiectele, pentru că efectiv puterea instalată depăşeşte puţin 400 MW. Enrico Perini, acţionarul majoritar Romstal, Jean Valvis - antreprenor care are la activ două exit-uri în industria apei minerale şi cea a laptelui - sau Ion Grecu, proprietarul grupului Elcomex, sunt doar trei exemple din sumedenia de oame