Ediţia a VIII-a a Festivalului „Musica Coronensis" se încheie astăzi cu un recital de orgă şi percuţie şi un concert vocal-simfonic.
De la ora 12.00, orga Buchholz de la Biserica Neagră va fi acompaniată de sunete de tobă, în interpretarea Amaliei Gorje - orgă şi a lui Adorjani Tamas - percuţie.
Cu această ocazie va putea fi ascultată în primă audiţie lucrarea „Coincidentia oppositorum" a compozitorului braşovean Gabriel Mălăncoiu. Lucrarea este dedicată împlinirii a 775 de ani de atestare documentară a Braşovului.
Pentru acest concert, preţul unui bilet este de 6 lei şi de 3 lei pentru elevi, studenţi, pensionari
De la ora 17.00 va avea loc o altăpremieră pentru Braşov. Tot la Biserica Neagră, va avea loc primul concert vocal-simfonic cu instrumente istorice specifice perioadei baroce a muzicii la Braşov.
Preţul de intrare la acest concert este de 10 lei cu reducere la 5 lei pentru elevi, studenţi, pensionari.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: