Are 83 de ani, dar priveşte spre viitor cu seninătate. Trecutul îl înfioară şi acum. A fost arestat de comunişti când avea doar 22 de ani.
Ziua de 4 august 1949 a fost una care avea să-i schimbe viaţa tânărului, de pe atunci, Stelian Rădulescu. Tocmai se înscrisese la Facultatea de Construcţii şi se pregătea să-şi asigure viitorul. Avea numai 22 de ani.
„Am fost prin comună, la o serbare. Seara, am venit, am mâncat şi pe la 22.00 se aud câinii lătrând în curte. Patru militari de securitate au venit la poartă şi l-au întrebat pe tata de mine. Printre ei se afla şi frizerul la care mă tundeam de obicei, acum îmbrăcat militar. Când l-am întrebat ce face mi-a zis „Zât!”. Toată noaptea mi-au cotrobăit prin lucruri, iar ziua m-au luat şi m-au dus la închisoarea Piteşti”, povesteşte bătrânul.
Aici, omul, care era un anti-comunist convins, a stat un an.
A suportat torturi inimaginabile
„Nici nu mai ştiu prin câte torturi am trecut. M-au bătut cu pumnii, cu bâta, cu şuturile. Te dezbrăcau şi te loveau cu creioanele peste testicule. Sau te îmbrăcau într-un costum de judokan, cu elastice la gât, mâini şi picioare şi îţi băgau o pisică în sân, pe care o loveau”, spune Stelian Rădulescu.
La 30 august 1950, după ce a văzut zeci de studenţi murind în timpul sau din cauza torturilor, omul a fost înştiinţat că nu va mai sta în închisoare.
Ajunsese să aibă 34 de kilograme, din cauza înfometării, dar şi a chinurilor prin care a trecut. Pe 2 septembrie a avut procesul, în care a fost acuzat de „crimă de uneltire” împotriva sistemului şi a primit o condamnare de încă doi ani la canal, în Dobrogea.
„Era totuşi mai bine aici. La închisoare aveam 80 de grame de pâine pe zi, în schimb, la canal, primeam 750 de grame, dar munceam mult, la roabă, la încărcarea vagonului, la descărcare”, îşi aminteşte Stelian Rădulescu. Ziua eliberării a
