In marile metropole, claxonatul e interzis. Sub acest aspect, Bucurestiul este o mare metropola. Sub alte aspecte, nu pare a fi, daca bag de seama ca, aici, nimic nu-i mai obisnuit si mai permis, decat ceea ce este strict interzis. Ajunge ca ceva sa fie oprit cu desavarsire, pentru ca acel ceva sa devina nu numai acceptat tacit, dar si practicat cu tot zelul.
Orice sofer, cand nu-i convine cineva, ii trimite oricui un mic mesaj claxonat, care poate sa insemne "ce te bagi?", "treci pe banda unu!" sau "sterge-o din calea mea!".
N-am vazut pe cineva sa plateasca amenda din motive de claxon, dar nici n-am auzit de cineva care se abtine, atunci cand are chef sa claxoneze, in draci. Cu atat mai tare, cu cat nici regulamentul nu pare tocmai precis, cand spune, la un articol, cat de interzis e claxonatul strict oprit, iar la un altul, cat e de permis atunci cand, de undeva, te pandeste un pericol. Adica, daca ti se pare ca risti un accident, atunci claxonezi.
Regulamentul nu prea detaliaza cat de mare ar trebui sa fie pericolul vazut prin parbriz, ca sa primesti prezumtia de claxon, dar cred ca e destul sa-ti iasa in cale o rata, o gasca, o baba, un pisoi, un betiv sau chiar un alt automobilist, mai amarat.
Automobilistul amarat este obseseia automobilistului de lux, sub motiv ca alearga prea incet, ca nu semnalizeaza cand coteste, nu coteste cand semnalizeaza, iar, cand franeaza, derapeaza. Automobilistul de pe Mercedez se uita la automobilistul de pe Matiz, cam cum se uita Ponta la Geoana, cand ii punea botnita la libertatea de expresie.
Dar, tot nasul isi are nasul. Mai tare decat automobilistul de pe Mercedes este cel de pe TIR, care, daca-l enerveazi cu claxonul, te enerveaza tangential la oglinda retrovizoare si trebuie sa-ti iei alta, in timp ce mastodontul TIR nu simte nici macar o zgarietura.
Un
