FC Barcelona a reuşit să întoarcă scorul în partida cu Valencia, impunându-se cu scorul de 2-1 pe Nou Camp, în timp ce Real Madrid s-a impus uşor, scor 4-1, pe terenul lui Malaga. Sursa: Reuters
Valencia a deschis scorul la Barcelona în minutul 37, prin Pablo Hernandez, însă catalanii au revenit spectaculos în partea a doua a meciului, golurile marcate de Andres Iniesta şi Carles Puyol ţinând toate cele trei puncte pe Nou Camp.
A fost prima partidă a lui David Villa împotriva Valenciei, după transferul său din această vară. Fostul "liliac", care a adus 40 de milioane de euro echipei din Valencia în urma transferului la FC Barcelona, a avut câteva bune şanse de gol, însă portarul oaspeţilor, Cesar Sanchez s-a opus de fiecare dată.
În urma victoriei de aseară, FC Barcelona a egalat-o pe Valencia la puncte (16), ambele formaţii fiind la o lungime în urma lui Real Madrid, care a câştigat lejer la Malaga. Gonzalo Higuain şi Cristiano Ronaldo au reuşit câte o "dublă", în timp ce gazdele au puctat doar prin Stadsgaard.
Într-un alt meci jucat ieri, Ateltico Madrid a câştigat cu 2-0 partida jucată acasă cu Getafe.