Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O misiune FMI vine miercuri în România. Discuţii privind o nouă înţelegere

Publicat in Gandul, duminică 17 octombrie 2010 ·

O misiune a FMI vine miercuri la Bucureşti pentru evaluarea acordului în derulare şi începerea discuţiilor preliminare cu autorităţile române pentru încheierea unei noi înţelegeri, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, Tonny Lybek, reprezentantul FMI pentru România şi Moldova.

"Ca de fiecare dată când avem o misiune de evaluare, adunăm datele statistice şi analizăm progresul care s-a făcut de la ultima evaluare, dar şi paşii care mai trebuie urmaţi pentru a asigura stabilitate macroeconomică şi financiară, în vederea trecerii la creştere economică", a spus Lybek.

Oficialii FMI vor avea discuţii preliminare cu autorităţile române privind continuarea actualului program, iar negocierile vor avea loc, cel mai probabil, la începutul anului viitor.

"Dacă autorităţile române vor decide că vor continuarea actualulului program, atunci vom începe negocierile la umrătoarea misiune de evaluare", a arătat Lybek.

Vizita delegaţiei FMI se va încheia pe 1 noiembrie.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Pro TV, că este un susţinător fără rezerve al unui nou acord cu FMI, care nu va viza împrumutarea unei sume anume, ci va constitui o linie de credit care va fi pusă la dispoziţie în cazul în care situaţia internaţională o va impune.

Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a declarat recent pentru MEDIAFAX că un nou acord de doi ani cu FMI, după finalizarea celui actual, va fi suficient pentru ca România să-şi consolideze poziţia şi să poată implementa propriile politici.

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat în urmă cu aproape două săptămâni agenţiei MEDIAFAX că noul aranjament pe care autorităţile române îl vor încheia cu instituţia internţională va avea "cu siguranţă" o valoare mai mică decât împrumutul actual de 13 miliarde euro, iar banii v

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum 4 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Ramzan Kadîrov se plânge că Elon Musk i-a dezactivat vehiculul Tesla Cybertruck: „Nu este frumos din partea lui”

Libertatea acum 2 ore
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat, joi, pe Elon Musk, patronul miliardar al producătorului auto Tesla, că a dezactivat de la distanţă un vehicul electric Tesla Cybertruck pe care susţine că l-a primit cadou de la el în luna august, relatează A

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Max Verstappen, revoltat de apelul ca piloţii F1 să înjure mai puţin: „Ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Libertatea acum 2 ore
Max Verstappen a declarat că Formula 1 nu ar trebui să difuzeze transmisiunile prin radio ale echipelor dacă sportul este preocupat de limbajul urât, după ce şeful FIA a comparat piloţii cu rapperi care vorbesc urât, relatează Reuters.

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ în spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum 3 ore
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 13 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 7 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 7 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

Mai mulţi copii din patru localităţi din Mehedinţi au simptome de toxiinfecţie alimentară. A fost activat Planul Roşu de intervenţie

Mediafax acum 13 ore
Mai mulţi copii din patru localităţi din Mehedinţi au simptome de toxiinfecţie alimentară. Incidentul a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112. În misiune au fost trimise mai multe echipe medicale.

Caz incredibil: fostul crainic al clubului Dinamo, reţinut sub acuzaţia că a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot. El a fost demascat și de Justițiarul din Berceni

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia că, în urmă cu doi ani, a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit unor surse

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

vin.

8°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°