Peste jumătate dintre decesele înregistrate în Prahova în primele opt luni ale acestui an sunt cauzate de boli ale aparatului circulator, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Prahova.
Peste 6.600 de prahoveni au decedat în primele opt luni ale acestui an, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Judeţene de Statistică Prahova, cu 116 persoane mai puţine decât în perioada similară a anului trecut.
62,5% din decesele înregistrate au fost cauzate de bolile aparatului circulator, cum ar fi boli hipertensive, cardiopatii ischiemice, dar şi boli cerebrovasculare.
16,9% dintre persoanele care au decedat aveau tumori şi 6,4% boli ale aparatului digestiv.
5,4% dintre prahovenii care au murit aveau boli ale aparatului respirator, iar 3,6% au decedat ca urmare a unor leziuni traumatice sau otrăviţi.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!