Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salutări din Republica verde!

Publicat in Jurnalul, duminică 17 octombrie 2010 ·

"Am produs un album altfel, e o direcţie uşor nouă pentru El Negro, trebuie «văzut cu urechile». Brandul El Negro încă mai este asociat în mintea fanilor cu piese vechi, cu anumite haine, poate cu ceva comercial. După ani în care ne-am dorit să fim pe toate radiourile, acum nu mai vedem lucrurile aşa. Avem publicul nostru, ne-am împrietenit cu cei care ne ascultă şi nu ne mai interesează să îi convingem cu nimic, cântăm pur şi simplu, iar câştigul e în sinceritate, în sunetele clasice de percuţii, orgă, suflători, chitări, tobe...", spune Bogdan Negroiu, fondatorul şi solistul trupei El Negro, în pragul lansării unui nou album, "Greetings from Green Repub!" (Salutări din Republica Verde).

De 11 de ani, El Negro este locomotiva curentului raggae din România. Multe concerte live, lecţii de istorie muzicală, promovarea cu încăpăţânare a unui stil încă destul de puţin gustat pe plaiurile mioritice, asta au oferit Negroiu şi colegii lui de trupă publicului amator de ritmuri jamaicane.

Albumul "Greetings from Green Repub!" urmează a fi lansat la data de 25 noiembrie 2010 la Bucureşti, în clubul The Silver Church. Mesajul rămâne acelaşi cu care ne-a obişnuit El Negro: optimist, colorat, un îndemn la o viaţă trăită "pe bune", nu la una a regulilor inutile şi a codurilor de bare. "Mi se pare că românii trăiesc într-un univers al lor, izolat, pesimişti şi dezrădăcinaţi, nu mai au ţară, cam asta e direcţia şi nu mi se pare una bună. Sunt convins că dacă nu s-ar fi tăiat acel problematic procent de 25%, ca să dau şi un exemplu recent, oa­me­nii s-ar comporta la fel de urât, ar fi la fel de răi, la fel de nepoliticoşi, la fel de murdari. Am fi, că toţi trăim aici.

Mi-ar plăcea ca oamenii să fie mai plini de iniţiative, mai deschişi, să se implice în ceea ce se petrece în jur."

"Greetings from Green Repub!" este cel mai important produs regg

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 43 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 28 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 28 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum 50 minute
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°