Pedicuta creste numai in lizierele padurilor si in padurile inalte, de la o altitudine de 600 de metri in sus. Aceasta planta care seamana cu muschiul si este vesnic verde, se taraste pe solul padurii cu niste vrejuri lungi de 1, 2 metri si are niste radacini mici, fine si subtiri.
Din vrejuri cresc niste tulpinite lungi de 7-10 cm, moi la pipait si ramificate, cu frunze mici si dese. Cand planta are patru ani, vara formeaza niste pistiluri galbui care contin polen, numit si faina-vrajitoarei.
Pedicuta nu iubeste soarele. Dupa taierea copacilor, planta se usuca si dispare de tot pentru ca sub actiunea razelor de soare isi pierde puterea de viata.
In functie de zona, pedicuta mai este numita si bradisor, bratul-ursului, bunceag, chindicuta, cornatel, cornisor, crucea-pamantului, netota, piciorul-lupului, praful-strigoilor, talpa-ursului.
Pedicuta este o planta de leac ce contine radiu. Pedicuta se recomanda in hipertensiunea arteriala, ciroza hepatica, sciatica, carcei, entorse, luxatii, disfunctionalitati ale rinichilor, spasme vezicale.
Ceaiul de pedicuta
O lingurita rasa de planta se opareste cu 200 ml de apa in clocot si se lasa cateva minute. Se bea numai o ceasca de ceai pe zi, de preferinta dimineata, pe nemancate, cu o jumatate de ora inainte de micul dejun, rar, inghititura cu inghititura.
Perna (cataplasma) cu pedicuta
Se face o fata de perna din panza, mai mica sau mai mare, functie de dimensiunea locului dureros, si se umple cu pedicuta, 100, 200, 300 de grame. Noaptea se fixeaza peste portiunea dureroasa. Aceasta pernuta poate fi folosita timp de cel mult un an.
Polenul de pedicuta (faina-vrajitoarei)
Ii ajuta pe cei grav bolnavi care au facut escare sa li se inchida leziunile in cel mai scurt timp. Se presara cu multa grija pe locurile cu
