Miza intrării României în spaţiul Schengen nu este doar ridicarea controalelor de la frontieră, ci şi încrederea celorlalte state membre. România a primit peste o jumătate de miliard de euro, pe care nu a reuşit să-i cheltuiască, în aşa fel încât costurile specifice pentru viitoarea „graniţă externă“ să nu fie suportate numai de bugetul naţional.

În ultima vreme se vorbeşte zilnic în mass-media despre „Schengen" şi aspiraţia României de a fi parte a Spaţiului Schengen. Atât de pasional se rosteşte cuvântul „Schengen" încât o mare parte a cetăţenilor români se întreabă care o fi miza? Căci, de la 1 ianuarie 2002, cetăţenii României pot călători fără viză în Spaţiul Schengen, pot folosi chiar numai cartea de identitate. Singura oprire în drumul spre Spaţiul Schengen este doar la „bariera" de intrare. Adică la graniţa româno-ungară. De ce? Pentru că, deocamdată, graniţa româno-ungară este „graniţă externă", iar prin intrarea României în Spaţiul Schengen, aceasta va deveni „graniţa internă". Astfel, plecând, să zicem, din Vaslui spre Viena, cetăţeanul nu ar mai trebui să se oprească la această graniţă. Deci, pentru cetăţeanul român, miza intrării României în Spaţiul Schengen, este ridicarea acelei „bariere". Dar este oare numai atât?

Oare se conştientizează că, din momentul în care România intră în Spaţiul Schengen, o apreciabilă lungime a graniţei nordice, estice, sud-vestice a ţării noastre devine „graniţă externă" a Spaţiului Schengen şi că toţi cei 500 de milioane de cetăţeni europeni vor deveni interesaţi de felul în care va funcţiona această „graniţă externă"? Să nu mai vorbim de faptul că „circulaţia liberă" în Spaţiul Schengen înseamnă şi aplicarea unui set de legi şi reguli şi, nu în ultimul rând, respectarea unei sensibilităţi legate de ordinea şi securitatea internă a fiecărui stat membru! Şi că în calitate de stat membru, dar şi de cetăţeni, trebui