Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gâlcă şi Meiroşu revin la naţională

Publicat in Adevarul, luni 18 octombrie 2010 ·

Echipa naţională de handbal se reuneşte pe 26 octombrie , la Turnu Severin, pentru pregătirea şi participarea la Trofeul Carpaţi, alături de reprezentativele Macedoniei, Poloniei şi Ucrainei. Gâlcă Stanca şi Adina Meiroşu Fiera vor reveni şi ele în cadrul lotului.

După ce în urmă cu o lună, Ionela Gâlcă Stanca a anunţat FR Handbal că intenţioneză să se retragă de la naţională din cauza unor probleme de sănătate, forul naţional de profil nu a fost de acord, motivând că atâta timp cât handbalista poate evolua la Oltchim Râmnicu Vâlcea, are şi capacitatea de a face parte din reprezentativă, cel puţin în 2010.

Antrenorul reprezentativei noastre, Radu Voina, a anunţat şi revenirea Adinei Meiroşu după câteva luni de absenţă din handbal, cauzate de pierderea sarcinii.

Din lotul României, pentru Trofeul Carpaţi, nu vor face parte jucătoarele straniere, care sunt angrenate cu echipele de club în mai multe competiţii. Radu Voina a afirmat că Trofeul Carpaţi va fi un test bun pentru handbalistele care au evoluat mai puţin pentru România.

Lotul României pentru Trofeul Carpaţi este compus din următoarele jucătoare: Portari - Paula Ungureanu, Talida Tolnai, Mihaela Smedescu; Jucătoare de câmp - Iulia Puşcaşu Curea, Oana Manea, Florina Bârsan Chintoan, Ionela Stanca, Magda Paraschiv, Ada Nechita, Cristina Neagu, Adina Meiroşu Fiera, Mihaela Tivadar, Ada Moldovan, Roxana Gatzel Han, Melinda Geiger, Cristina Zamfir şi Adriana Ţăcălie.

FR Handbal a programat cu ocazia competiţiei şi o ceremonie dedicată fostelor componente ale echipei naţionale, care au adunat minimum o sută de selecţii. Ele vor fi recompensate cu plachete, diplome de excelenţă, care conferă titlul de membru de onoare al FRH, şi flori.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO AUR nu participă la votul de învestire. George Simion a recitat din Eminescu și a criticat coaliția: „Nu cred că o să apucați anul”

HotNews acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a anunțat, luni, în discursul din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, că parlamentarii partidului său nu vor lua parte „la această mascaradă” și vor părăsi sala înaintea votului pentru învestirea Guvernului

Guvernul Bolojan a primit votul de învestitură din Parlament

Mediafax acum 26 minute
UPDATE Imediat după aflarea rezultatul votului, Ilie Bolojan a revenit la microfonul Parlamentului. „Din această seară, după depunerea jurământului vom face ceea ce ține de noi ca să respectăm acest vot, să fim in serviciul țării, să-i respectăm pe

Prima reacție a lui Vasile Șiman, după ce Dinamo a ieșit din insolvență: „Voi continua pe toate căile legale”

Gazeta Sporturilor acum o ora
23 iunie este o zi care rămâne în istoria celor de la Dinamo! Clubul din șoseaua „Ștefan cel Mare” prin intermediul unui comunicat oficial, așa că bucureștenii pot evolua din sezonul 2026-2027 din nou în cupele europene. Vasile Șiman, fostul patron

Baremul de corectare la Română la Evaluarea Națională 2025, publicat în scurt timp de HotNews

HotNews acum 4 ore
Baremul de corectare pentru proba scrisă la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2025 va fi publicat la ora 15.00 pe site-ul oficial subiecte.edu.ro. HotNews va publica baremul la Română la Evaluarea Națională 2025 imediat ce va fi d

Şedinţa plenului în care va fi învestit guvernul Bolojan a început

Ziarul Financiar acum 2 ore
Şedinţa plenului în care va fi învestit guvernul Bolojan a început. Şedinţa a început cu intonarea imnului României. Sunt prezenţi 371 de senatori şi deputaţi, din totalul de 464. Potrivit agendei şedinţei, deputaţii şi senatorii au pe ordinea de zi

Cseke Attila, reforme în administrația locală: desfiinţarea funcţiei de viceprimar cu o condiție și „reașezarea” sistemului de sporuri

HotNews acum 4 ore
Ministrul propus la Dezvoltare, Cseke Attila, a declarat luni, după audierile din comisii, că membrii Coaliței vor propune desfinţarea funcţiei de viceprimar la unităţile administrativ-teritoriale sub 1.500 de locuitori, iar la sporul pentru fonduri

Protocolul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-Minorități Aderarea la OCDE, reforma pensiilor speciale și combaterea risipei bugetare, printre priorități

Ziua Constanta acum 7 ore
Azi, 23 iunie, liderii PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale au semnat acordul politic al coaliției de guvernare. Acordul cuprinde și rotația ocupării funcției de prim-ministru. Cele patru partide și-au stabilit, sâmbătă și duminică,

Mihai Leu este în stare gravă la secția de Terapie Intensivă la spitalul Fundeni

HotNews acum 5 ore
Fostul campion mondial la box, Mihai Leu, este în stare foarte gravă, fiind în comă indusă şi monitorizat în permanenţă, la spitalul Fundeni din Capitală, conform Golazo.ro. Potrivit unor surse medicale, Mihai Leu a ajuns sâmbătă seară la Institutul

VIDEO Ilie Bolojan, la votul de învestitură: Se cuvine să le cer scuze cetățenilor țării noastre pentru situația în care am adus România

HotNews acum 2 ore
De la tribuna Parlamentului, unde cere votul de învestitură pentru Guvernul pe care îl va conduce, Ilie Bolojan le-a cerut scuze românilor pentru situația în care se află acum țara. „Dacă vom mai tolera risipa și indolența în sistemul public, vom pi

Alexandru Rogobete: Îi obligăm pe medicii care sunt angajaţi la public să lucreze la public, atât cât le este programul

News.ro acum 2 ore
Ministrul propus la Sănătate, deputatul PSD Alexandru Rogobete, a declarat luni, după audierile din comisii, că prin programul de guvernare, medicii care sunt angajaţi la public vor fi obligaţi să lucreze la public, atât cât le este programul. Minis

Vremea

București
acum

32°
lun.

16°/32°
mar.

17°/34°
mie.

22°/34°
joi

24°/37°
Iasi
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

18°/29°
mie.

16°/31°
joi

19°/28°
Constanta
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

19°/28°
mie.

21°/29°
joi

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

14°/32°
mar.

15°/28°
mie.

18°/32°
joi

21°/31°
Timisoara
acum

33°
lun.

13°/34°
mar.

15°/34°
mie.

20°/37°
joi

22°/40°