Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Regele TVA-ului, Samir Sprânceană luat pe sus de mascaţi pe baza interceptărilor telefonice

Publicat in Adevarul, luni 18 octombrie 2010 ·

Samir Sprânceană şi restul grupului sunt acuzaţi de clonare de carduri. „Regele TVA-ului“ a fost reţinut pe data de 1 iunie, chiar în timp ce încerca să fugă din ţară. Afaceristul, aflat în arest, va fi judecat pentru clonare de carduri

Craioveanul era omul care coordona totul prin intermediul telefonului. Pe data de 9 aprilie 2010 a discutat cu o persoană neidentificată: „Vorbişi şi tu cu puştiul ăla de cartoanele alea?“. În aceeaşi zi, câteva ore mai târziu, a vorbit tot la telefon, spunând că: „ îi are pe băieţi ăia în Anglia, care au nevoie de cartoanele ăştea. Ăla de la Bucureşti mă aşteaptă să-i dau...ăla ce ţi-am lăsat şi ţie una, să facă şi ei că nu mai are nimeni, îi dau sau nu îi dau? Sau trebuie să cumperi de la el nişte capete?“. Samir Sprânceană a încercat să cumpere aparatură de skimming de la nişte bulgari, însă aceştia nu au vrut să o vândă, ci au cerut şi ei o parte din câştig.

Tehnică bulgărească de golit conturile nemţeşti

Câteva zile mai târziu, controversatul om de afaceri a discutat cu un bărbat din Bucureşti tot prin intermediul telefonului despre acelaşi subiect: „E cea mai bună şmecherie… şi n-ar mai fi pe nicăieri la ora asta…cea mai bună la ora asta, nu numai că e pe la broaşte, în Germania. Îţi dai seama că Germania e şmecherie de se cutremură…bulgarii sparg cu el în două prin Germania“. Craioveanul a reuşit să facă din clonarea de carduri sume impresionate de bani. Procurorii DIICOT Craiova au stabilit că grupul infracţional acţiona în Italia, Germania şi Franţa. Samir Sprânceană a spus la audieri că este nevinovat, deşi în locuinţa lui s-a găsit aparatură care se foloseşte la clonarea cardurilor. Dacă va fi găsit vinovat, afaceristul şi restul grupului de carderi vor petrece până la 20 de ani de închisoare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 27 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum o ora
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°