Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Străinii cotizează în campania SUA

Publicat in Adevarul, luni 18 octombrie 2010 ·

Criza economică prelungită nu îi afectează şi pe candidaţii la alegerile americane din noiembrie, în special pe republicani. Analişti citaţi de „ABC News" estimează că în campania de anul acesta s-ar putea atinge o sumă-record de 3,5 miliarde de dolari.

Asta şi pentru că, la începutul anului, Curtea Supremă a Statelor Unite a decis la mustaţă (cinci voturi pentru, patru împotrivă) să pună capăt limitării sumelor pe care companiile le pot dona partidelor politice sau candidaţilor, regulă valabilă în ultimii 20 de ani.

Preşedintele Barack Obama declara, nemulţumit de decizia instanţei supreme, că este „o victorie importantă pentru marile companii petroliere, pentru băncile de pe Wall Street, pentru companiile de asigurare medicală şi alte interese puternice" care încearcă să influenţeze politica.

Zilele acestea, a ieşit la atac David Axelrod, consilierul preşedintelui, care a arătat cu degetul spre Camera de Comerţ, acuzând-o că a dat 75 de milioane de dolari pentru campania republicană, bani proveniţi din străinătate.

În replică, Camera de Comerţ a explicat că bugetul său anual este de 200.000 de dolari, dintre care 100.000 vin din străinătate şi sunt destinaţi finanţării programelor sale internaţionale. În opinia lui Axelrod, aceste donaţii reprezintă „o ameninţare" pentru democraţie.

Căi ocolite

Campania de anul acesta se remarcă şi prin sumele mari pe care companiile străine le donează partidelor prin intermediul filialelor din SUA. Legal, filialele nu au voie să facă donaţii, dar angajaţii lor o pot face, prin intermediul comitetelor de acţiune politică la care sunt afiliaţi.

Pe lista publicată de „Washington Post" figurează nume sonore: companiile farmaceutice britanice GlaxoSmithKline şi AstraZeneca, care au dat împreună în jur de un milion de dolari, belgienii de la Anheuser-Busch InBev, cu 650.000 de dolari, sau C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 13 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 18 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 28 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°