Veterani ai fotbalului nord dobrogean s-au întrecut ieri în Marea Finală a Cupei Recoltei Old Boys (Luncaviţa). Jucători sexagenari i-au dovedit pe puştii de 35 de ani care cred că ştiu ce înseamnă cu adevărat sportul rege.
Seria confruntărilor a început vineri, cu echipele Sarica Niculiţel şi Progresul Isaccea (de la ora 10.00), respectiv Partizanul Luncaviţa şi Arrubium Măcin, de la ora 12.00. Duminică la ora 10.00 a avut loc finala mică, iar la ora 12.00 – finala mare, amble în sală, întrucât vremea nu le-a permis să iasă pe terenul de fotbal din Rachelu. Sprea marea lor bucurie, soarele şi-a arătat colţii, dar prea târziu: de abia la masă! Meciurile s-au desfăşurat în deplin fair play, iar portarii au fost deranjaţi mult prea rar de vreun şut pe poartă. Din tribune, însă, suporteri înfocaţi făceau valuri valuri de… bere spumoasă, semn al celor ce urmau să vină după alergătura de 30 de minute în sală. Octogenarii, sufletul petrecerii Jan Andreescu (85 de ani) şi Nicolae Ionaşcu (84 de ani) sunt cei mai bătrâni veterani, cei care au pus bazele acestei echipe în anii 50. Pentru ei, diploma de merit. În luptele strânse de pe teren s-au întrecut Ştefan Ilie şi Gabriel Ionaşcu (primarul şi vipceprimarul din Luncaviţa), Nicolae Topoleanu (viceprimarul oraşului Măcin), Petre Ilie (primarul din Isaccea),Jenică Curcă (vicele din Isaccea), Florin Pascale şi Gheorghe Iorga (primar şi viceprimar din Niculiţel). Pentru fiecare echipă, câte o cupă de învingător. Fie şi pentru locul patru din patru!
Val după festival: cupa „fasole cu ciolan“!
Cei mai cunoscuţi bucătari din Luncaviţa au gătit zeci de kilograme de fasole cu ciolan, mâncare tradiţională pentru această ocazie. Ca de fiecare dată, evenimentele de la Luncaviţa au avut un happy end, tradus prin delicioasele mâncăruri și băuturi locale. Şi cum nu-i petrecere dacă nu-i şi puţină muzică, au cântat pentru