O organizaţie de mediu a găsit soluţia pentru copiii din Mărginimea Cugirului (Alba), care mergeau 20 de kilometri pe jos până la şcoală. Copiii au primit biciclete în dar, iar acum, în fiecare dimineaţă, pedalează până la Şcoala „Iosif Pervain“ din oraşul Cugir.
Elevii obişnuiau să meargă la şcoală cu o maşină de teren asigurată de municipalitate. Odată cu criza financiară, acest „lux" a dispărut, iar copiii au ajuns să se deplaseze „precum părinţii lor la piaţă". „Mergeau la şcoală cu calul sau pe jos. Însă unii vin chiar de la 20 de kilometri distanţă, iar accesul la educaţie după un asemenea marş e vecin cu tortura", povesteşte Raul Cazan, coordonatorul proiectului RideAcross, al Asociaţiei 2Celsius.
El cunoştea foarte bine situaţia de la Şcoala „Iosif Pervain", unde studiază copiii ciobanilor din Marginimea Cugirului, deoarece mama lui predă acolo. Raul Cazan nu a stat mult pe gânduri şi a făcut tot posibilul ca fiecare elev să aibă bibicleta sa.
„Daca iniţial am deschis o linie de donaţii pentru a susţine cauza transportului şcolar din Mărginimea Cugirului, odată cu înfiinţarea Asociaţiei 2Celsius au venit sponsorizări substanţiale ", spune Raul Cazan.
Patru ore pe drum
30 de elevi cu vârste între 10 şi 16 ani au primit prima lor bicicletă. Asociaţia 2Celsius vrea să implementeze proiectul şi în alte comunităţi izolate din România.
Gheorghe are 14 ani şi învaţă la şcoala din Cugir. El are o bicicletă cu care pedalează zilnic, atunci când este uscat pe jos, dar nu pe un drum propriu-zis, ci pe „ poteci de munte şi un drum vechi , potrivit, în cel mai bun caz, pentru un concurs 4X4", povesteşte Raul Cazan. Băiatul nu are, însă, o bicicletă performantă, ci „una normală, pe două roţi", cum obişnuieşte să spună.
„Nu am putut să cred, copilul face mountain biking în aproape fiecare zi lucrătoare. Pen