O bătrână de 62 de ani din oraşul Găeşti şi fiul acesteia de 30 de ani au fost găsiţi decedaţi în casă. Poliţiştii, Pompierii şi Ambulanţa au sosit la faţa locului urmare unui apel la 112.
O vecină a anunţat că cei doi nu răspund la telefon, iar dinspre locuinţă vine miros de gaz.
În casă, în camera prevăzută cu sobă de teracotă alimentată cu gaze naturale, oamenii legii au găsit cadavrele celor doi. Examinarea la faţa locului nu a scos în evidenţă urme de violenţă. Poliţiştii au întocmit dosar penal, urmând a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care au murit cele două persoane.
Câteva ore mai târziu, poliţiştii de la Găeşti primesc un nou apel. Un bărbat din Vişina îi anunţa că un vecin a fost găsit decedat în casă.
Dumitru obişnuia să consume alcool. De dimineaţă i-a spus mamei sale că-l doare îngrozitor capul. Aceasta l-a sfătuit să meargă în camera sa şi să se odihnească. După câteva ore, l-a găsit fără suflare.
"La examinarea sumară a cadavrului, nu au fost constatate urme de violenţă, fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Dâmboviţa, în vederea efectuării necropsiei", spune agent Raluca Trandafir, purtător de cuvânt la IPJ Dâmboviţa.