"În geanta mea am adus la şcoală şi caiete, şi cărţi, şi lângă ele am pus mereu bomboane"
Încălzindu-ne în soarele strălucitor al dimineţii de toamnă, stăm de vorbă cu braţele sprijinite în gardul de lemn. Şcoala, casele, copiii, iar de cealaltă parte văile, copacii, iarba, muntele stau şi ei de vorbă printre uluci. Când intră în clasă, copiii numără buşteni, coşuri de ciuperci şi de afine.
Învăţătorul arată cu mâna spre o poiană. Când era copil, acolo creştea numai iarbă; acum, pădurea aproape a năpădit-o. Timpul a prefăcut locurile, i-a adus zeci de generaţii în clasă, zeci de generaţii de absolvenţi. Pe vârful acestui gard, înecat în zăpadă într-o iarnă, a venit la şcoală învăţătorul. Unde a pierdut reperul gardului, a mers în genunchi, ca să nu se scufunde. N-a închis şcoala niciodată, nici când viscolul a întrerupt curentul. Dar în urma ploilor şi zăpezilor nu au rămas doar durerile din picioare.
Intrăm în clasă. Învăţătorul le spune copiilor să nu se sperie de oaspeţi, apoi merge şi le arată la hartă: "De aici, de la Bucureşti, au venit domnii până la noi, ca să vadă munţii şi şcoala asta". Apoi se îndreaptă spre calendarul naturii de pe perete şi întreabă: "Cum îi vremea astăzi?". "Frumoasă!", îi răspund copiii. "Vânt este?" "Nu!" "Aţi dormit bine?" "Daaa", spun elevii de clasa a II-a aşezaţi în semicerc în primul rând, "daaa", răspund copiii de-a IV-a, aşezaţi în al doilea rând. Acum, ca în întreaga carieră, domnul învăţător Neag Viorel predă viaţa la simultan. "Clasa a II-a, vă rog să recitiţi lecţia «A venit toamna»", spune învăţătorul, apoi se adresează elevilor de-a IV-a: "Înainte de a începe treaba, trebuie să pornim motoarele". Pune pe fiecare să adune, să scadă, să înmulţească şi să împartă, după cum îi vine rândul: "4+2?" "6" "-3?" "3!" "x2?". Alătură stinghii cu cifre formează nume