Munca necalificată în agricultură, în construcţii sau în servicii de curăţenie este oferta disponibilă pe piaţă pentru persoanele fără studii. Problemele financiare şi puterea exemplului din familie sau comunitate sunt factorii care au un impact decisiv asupra şanselor la educaţie ale copiilor din România.

În familia lui Florin Ghiorghiţă, un sibian de 16 ani, doar 4 din 11 fraţi ştiu să scrie şi să citească. Florin nu se numără printre ei. Cu greu îşi aminteşte data naşterii, dar n-a uitat motivul care l-a obligat să renunţe la şcoală după niciun an.

„În anul 1994, în iulie m-am născut. Am fost numai câteva zile la şcoală, în clasa întâi, dar nu aveam nici cu ce mă îmbrăca, nici caiete, aşa că nu m-am mai dus", îşi aminteşte el.

Florin este unul dintre cei peste 430.000 de români analfabeţi, cifră estimată pentru anul 2008 de UNESCO, singurul organism care realizează o statistică a analfabetismului la nivel mondial.

Citiţi şi:

Universităţile, codaşe la calitate

Ioan Dăncilă: „Învăţământul este o mega afacere pentru edituri şi autori“

Hibele din Legea Educaţiei

Deşi numărul total al analfabeţilor a scăzut în România din 1992 până în prezent, s-a triplat cifra tinerilor cu vârste între 15 şi 24 de ani care nu ştiu carte. O evoluţie similară a avut-o şi rata abandonului şcolar, între 2000 şi 2007. Cauzele nu ţin numai de problemele financiare, ci şi de modelul oferit de familie.

Băiatul de 16 ani locuieşte cu părinţii şi cu alţi zece fraţi şi surori într-o casă cu două camere, în localitatea sibiană Mag. Lucrează ca zilier, la fel ca fraţii lui. „Fiecare face ce poate. Eu mai cerşesc, mai adun fier vechi şi facem măturoaie cu părinţii, pe care le vindem la târg", povesteşte Florin.

Îmbracă haine primite de pomană şi visează ca într-o zi să aibă suficienţi bani să-şi poată cumpăra une