Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderii ascunşi ai lumii au venit la Bucureşti să vadă cum arată criza pe viu şi să discute ce se întâmplă cu Europa socială. Vedeţi aici în exclusivitate lista celor prezenţi

Publicat in Ziarul Financiar, luni 18 octombrie 2010 ·

Vor rezista economiile şi societatea din Europa la testul de anduranţă pe care îl presupun planurile guvernamentale de austeritate fiscală? Cine va câştiga şi cine va pierde în războiul valutelor? Va ajunge Grecia în situaţia de a-şi restructura datoria externă şi care ţări ar putea fi contaminate de şoc? Cât de "înţelepte" sunt de fapt pieţele financiare? Cum se împarte povara "erorilor" între ţările cu surplus şi cele cu deficite? Va supravieţui proiectul monedei euro şi cât de "egoistă" este politica Germaniei ca membru al UE cu cea mai puternică economie?

Acestea au fost unele dintre temele de discuţie abordate de lideri influenţi ai lumii la reuniunea organizată la sfârşitul săptămânii trecute la Bucureşti de către ramura europeană a Comisiei Trilaterale.

Ca ţară gazdă, România a fost subiectul câtorva prezentări informative, care nu au suscitat însă dezbateri. Una dintre întrebările adresate unui oficial român a vizat motivul pentru care România a recurs în 2009 la acordul cu FMI şi UE de 20 mld. euro, explicaţiile fiind cele deja clasice legate de efectul de "ancoră" de credibilitate şi stimul pentru reforme, precum şi de costul mai scăzut al finanţării.

De asemenea, greii finanţelor şi ai diplomaţiei internaţionale prezenţi la reuniune au aflat că în România nu a avut loc practic o criză financiară pentru că nu s-a păbuşit nicio bancă, statul nu a dat capital băncilor private aşa cum s-a întâmplat în Vest, iar BNR nu a ajutat sistemul bancar cu lichiditate decât pe o perioadă scurtă.

Explicaţia fundamentală privind amploarea crizei economice din România ţine de faptul că politicienii nu au realizat cât de periculoasă este o politică fiscală şi salarială prociclică (cu creşteri de cheltuieli în perioadă de boom economic în loc de economisire), iar populaţia a căzut în capcana iluziei că expansiunea economică va dura la nesfârşit. De as

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 2 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°