Titlul iniţial al articolul era "5 zile cu mama". Ulterior, ceva cu "acasă". Apoi mi-am amintit de un roman franţuzesc şi de un post tv cu denumiri asemănătoare, aşa că am zis pas. Ingeniozitatea mea s-a oprit aici şi am improvizat un titlu pe care n-am nici o şansă să-l schimb. Să n-o mai lungesc:

Miercuri, 6 octombrie. În timp ce eu ma delectam cu privitul pe fereastră al gărilor din Buzău, Focşani, Tecuci sau Bîrlad, la Cinema Victoria din Iaşi începea ce-a de-a doua editie a IIFF-ului (Iaşi International Film Festival). Filmul de gală, simplul si emoţionantul Morgen (regia: Marian Crişan) mi s-a parut o alegere bună pentru a cuceri publicul chiar şi într-o sală friguroasă ce nu cred că s-a bucurat vreodată de o recondiţionare. Poate că unii directori de cinematografe au nostalgii legate de tapiţeria anilor 80 şi de scaunele numai bune de aprins focul, dar mi se pare trist (eufemism) să suferi ca spectator la fel de mult ca personajul principal al unei drame sfîşietoare.

Joi: Ratez din păcate The Blacks, un film croat despre razboi, lăudat de critică, dar bifez în schimb The Runaways. Problemele de sunet nu (prea) mă deranjează şi intru lejer în povestea celor 5 puştoaice care au revoluţionat scena rock a anilor 70. Nu sînt un fan al trupei (asta ca să nu recunosc că nici nu auzisem de ea), dar toate clişeele de genul ‘sex, drugs and rock’n’roll’ funcţionează bine în Runaways, făcîndu-l pe alocuri irezistibil. Urmează comedia ‘Bună, ce faci?’. Schimbînd prea des pe hol replica ce dă titlul filmului, nu mai prind loc în sală. Mă consolez la o bere.

Vineri: Tom Atkins Blues mă entuziasmează. Acelaşi univers ca în Smoke şi Blue in the Face ale lui Wayne Wang şi Paul Auster, aceleaşi mici conversaţii din magazinele de cartier, aceleaşi situaţii simple şi tuşante ca-n proza lui Cheever. Îmi depăşesc norma de un film pe zi şi reuşesc să văd Desperado