Ante-scriptum. La congresul de sâmbătă, social- democraţii au mărşăluit în uniforme de gală, în monom şi cu fanfară. Ca după victorie. Cam devreme. Programul “100 de măsuri” este seducător, dar prea puţin argumentat ca sustenabilitate financiară.
Preşedintele Băsescu a vorbit ieri la PRO TV, susţinând că finanţiştii nu aveau dreptul să protesteze. Dar mai interesant se exprimase prin intermediar. Cu guriţa Elenei Udrea, care declara deunăzi că, dacă ar candida, Vasile Blaga ar avea toate şansele să fie ales preşedinte al PDL. Nimeni nu crede că ministresa a filtrat cu propria minte această idee, pornită chiar din inima ei, fiind notoriu că între cei doi e o dragoste ca între buldog şi mâţă. La fel de ştiu e că, atunci când emite sibilinic o părere într-o importantă chestiune de stat sau de partid, Udrea nu face decât să poarte ideile sau deciziile lui Băsescu. Mai ales că apoi acesta i-a întărit predicţia. Deloc întâmplător şi în aceeaşi zi, surse portocalii l-au dat pe Blaga, cât de curând, drept succesor al lui Boc.
Ar fi o manevră prin care, mai ales dacă o moţiune de cenzură ar trece, Băsescu ar încerca să menţină PDL la guvernare. Şi nu câteva luni, ci chiar până în 2012, cu atât mai mult, cu cât, în afara unor declaraţii politicianiste, Ponta şi Antonescu nu se zoresc să preia puterea, preferând să lase PDL să se prăbuşească până sub pragul electoral. Cu Boc premier, Guvernul n-ar mai rezista mult. Cu Blaga, ar căpăta, poate, un respiro. Ca să-l parafrazez pe marele Will, Boc şi-a făcut datoria, Boc poate să plece.
De ce se cramponează, însă, PDL de putere? Din iubirea de naţie? Din spirit de sacrificiu pentru propăşirea ei? Să fim serioşi! Mi-e teamă că răspunsul e mult mai simplu şi mai lumesc. Încă doi ani la guvernare înseamnă accesul clientelei la Buget, dar şi la fondurile europene. Ar mai însemna şi amânarea unor periculoase, chiar cu
