Indisciplina fiscală, date nereale şi reguli relaxate din considerente politice, originile slăbiciunilor structurale care au culminat cu criza datoriilor din acest an, pot fi regăsite la începuturile monedei unice europene, conform unei analize Financial Times.

În capitalele europene se vorbeşte încă despre seara în care primul-ministru grec George Papandreou a mărturisit omologilor săi că ţara sa este coruptă. Mărturisirile acestuia au reprezentat un pas esenţial în procesul prin care partenerii ţării sale, convinşi că acesta este sincer în determinarea sa de a implementa reforme fundamentale, au anunţat în luna mai un pachet de susţinere financiară în valoare de 110 miliarde de euro destinat Greciei. Totuşi, contrar impresiei pe care o creaseră la acea vreme, strategii UE ştiau cu luni înainte ca Papandreou să preia poziţia de prim-ministru în octombrie 2009 că finanţele publice ale Greciei sunt în impas.

De unde au pornit problemele Greciei

La începutul lunii iulie a anului trecut, Joaquin Almunia, pe atunci comisar european pe probleme monetare, transmitea un memorandum miniştrilor de finanţe ai UE în care-şi exprima îndoielile privitoare la acurateţea datelor trimise de guvernul grec autorităţilor de la Bruxelles. Totuşi, guvernele UE nu au acţionat în niciun fel probabil pentru că nu au considerat potrivit să pună într-o lumină defavorabilă un guvern, în special unul care avea în faţă o dificilă campanie de realegere.

Acest episod spune multe despre modul în care considerentele politice stau în calea unui management eficient al uniunii monetare europene, însă la fel de grăitoare este şi povestea Pactului de stabilitate şi dezvoltare.

Regulile fiscale, aprobate în 1997 după discuţii aprinse între Germania şi Franţa, stabileau limita datoriei ţărilor aspirante la euro la 60% din PIB şi cea a deficitului bugetar la 3%.

De