Piaţa românească a automobilelor noi a consemnat în perioada ianuarie-septembrie al cincilea declin ca mărime din Uniunea Europeană (UE), de 29,7%, comparativ cu o scădere medie de 4,3% la nivel comunitar, potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Pe piaţa auto din România au fost înmatriculate, în primele nouă luni, 62.348 de automobile noi, faţă de 88.641 în intervalul similar al anului trecut. În UE, numărul total al înmatriculărilor s-a situat la 10,25 de milioane. Cele mai accentuate scăderi au fost înregistrate de Bulgaria (37,8%), Grecia (31,9%), Ungaria (31,6%) şi Slovacia (29,9%). Lider european în privinţa creşterii numărului de înmatriculări noi, în perioada analizată, a fost Irlanda (52,3%), în clasament urmând Portugalia (43%), Suedia (35,9%) şi Danemarca (35,5%). În luna septembrie, în România au fost înmatriculate 6.860 de automobile noi, cu 1,2% peste nivelul lunii corespunzătoare din 2009. În UE, indicatorul a coborât cu 9,6%, la 1,22 milioane unităţi, marcând a şasea lună consecutivă în care cererea s-a diminuat.
Piaţa românească a automobilelor noi a consemnat în perioada ianuarie-septembrie al cincilea declin ca mărime din Uniunea Europeană (UE), de 29,7%, comparativ cu o scădere medie de 4,3% la nivel comunitar, potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Pe piaţa auto din România au fost înmatriculate, în primele nouă luni, 62.348 de automobile noi, faţă de 88.641 în intervalul similar al anului trecut. În UE, numărul total al înmatriculărilor s-a situat la 10,25 de milioane. Cele mai accentuate scăderi au fost înregistrate de Bulgaria (37,8%), Grecia (31,9%), Ungaria (31,6%) şi Slovacia (29,9%). Lider european în privinţa creşterii numărului de înmatriculări noi, în perioada analizată, a fost Irlanda (52,3%), în clasament urmând Portugalia (43%), Suedia (35,9%) şi Danemarca (35,5%)