Profesorii nu se dezmint. Aşa cum au promis săptămâna trecută, dascălii vor continua protestele din faţa Ministerului Educaţiei. Totuşi, la această oră, probabil din cauza ploii, numai o mână de oameni s-au adunat în faţa instituţiei conduse de Daniel Funeriu.
Încă de dimineaţă, profesorii au început să se strângă în faţa ministerului. Ploaia le cam strică planurile iar protestul promis încă de vineri va fi probabil unul timid având în vedere vremea de afară. La ora 09.00, în jur de zece dascăli se aflau în faţa clădirii ministerului. Probabil că în cursul zilei grupul va deveni mai numeros.
Profesorii şi studenţii au încheiat ziua de vineri la Ministerul Educaţiei, dar au spus că vor reveni luni dimineaţă, înainte să se retragă ei aplaudând şi strigând pentru câteva secunde "Unitate".
Protestul de la Ministerul Educaţiei s-a încheiat vineri, în jurul orei 18.00, fără să fie înregistrate incidente.
Cu câteva minute înainte de încheierea protestului, liderul Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR), Ion Poenaru, a încercat să treacă de dispozitivul de jandarmi aflat în zona în care de obicei intră în instituţie ministrul Daniel Funeriu.
"Vreau să vorbesc cu ministrul, vreau să vorbesc cu el", a repetat de câteva ori Poenaru, în discuţia cu jandarmii care s-au grupat în jurul lui.
Aceştia i-au spus că ar fi bine să depună o cerere scrisă prin care să solicite o audienţă la ministrul Educaţiei, adăugând că nu poţi intra în casa unui om fără să fii poftit.
În replică, Poenaru le-a răspuns: "Puteţi intra, vă invit în casa mea". El le-a mai spus jandarmilor că a cerut în repetate rânduri o întâlnire cu ministrul Daniel Funeriu, dar acesta nu i-a răspuns niciodată.