Zilele trecute, o ştire gravă a făcut prea puţine valuri. Presa anunţa, preluând surse externe, că România a luat locul Bulgariei, ocupând poziţia celei mai sărace ţări din Uniunea Europeană. Cum dracu' am ajuns noi aici? Păi, cum să nu ajungem când de atât de multă vreme ne îmbătăm cu iluzii şi cu o mare cantitate de populism, umblăm mahmuri şi încurcăm lucrurile. Şi astfel, în topul Uniunii Europene ne-am trezit pe un loc pe care nu-l ocupăm pe nedrept. Ultimul.

I-am rugat pe colegii mei din Direcţia Studii a Băncii Naţionale să verifice acest sever verdict: România,

ţara cea mai săracă din Uniunea Europeană. Au făcut-o, folosind date din statisticile BNR, informaţii de la Institutul Naţional de Statistică şi informaţii de la Eurostat. Desigur, o analiză din care să rezulte un top exact al avuţiilor naţionale, care să împartă Europa în ţări bogate şi ţări sărace, ar fi sută la sută corectă dacă ar porni de la pasive şi de la active. De la stocul de bogăţie din fiecare ţară, aşadar, scăzând datoriile şi adunând aurul de la Banca Naţională, valutele din rezervă, valoarea pământului, a bogăţiilor din subsol, a apelor şi a companiilor, a palatelor construite înainte de primul război mondial şi de al doilea război mondial, a caselor şi a multor altor active, între care o importanţă aparte o are calificarea forţei de muncă, îndeosebi a corpului medical, a corpului profesoral şi a corpului ştiinţific. Ei bine, o astfel de analiză, ce ar presupune metodologii, practici şi măsurători de o complexitate extraordinară, nu este posibilă astăzi. Şi nu se face nicăieri în lume. Mai cu seamă că multe date din această serie nu pot fi obţinute decât la intervale relativ mari de timp, de 8-10 ani, cu ocazia recensămintelor. Iar piaţa schimbă continuu preţurile activelor. Suntem, deci, nevoiţi să renunţăm la calculul stocurilor, la averea pe care ţara şi-a adunat-o în