Peste 30 de suflete se luptă să supravieţuiască într-un grajd din zona industrială a Constanței. Copiii de şcoală îşi fac temele la lumânare, iar singurele jucării pe care le cunosc sunt câinii cu care îşi împart biscuiţii primiţi de pomană.

Clădirea de tip vagon în care se înghesuie cele 15 familii a fost construită din banii foştilor angajaţi ai CAP-ului. O parte dintre ei locuiesc şi acum în grajdurile din câmp, la marginea Constanţei. Oamenii şi copiii lor au rămas în singurul loc căruia îi spun „acasă“, concretizat într-o adresă: strada Comarnic, numărul 72. Fiecare „casă“ are două încăperi şi un hol mic, pe care oamenii şi le-au amenajat cum au putut, cu un covor căpătat sau un dulap luat de la gunoi. Şi-au încropit din bucăţi de lemn şi celofan uşi, iar pentru a avea apă au săpat câteva fântâni. În zadar, spun oamenii, apa nu e bună de băut. În curtea-câmp zac munţi de cărămizi şi saci de moloz. Printre ei, câteva gâşte caudă boabele aruncate de un copil. Într-un coţet improvizat, un porc îşi cere şi el porţia de mâncare.

Rupţi de lume Proprietarii terenului viran i-au debranşat pe locatarii grajdurilor de la energia electrică şi de la reţeaua cu apă. Periodic, le trimit hârtii prin care îi ameninţă că vor fi evacuaţi. Doar candela mai luminează încăperile cu podea din pământ şi tavan din scândură. „Copiii merg toţi la şcoală, iar lecţiile le fac la lumânare. Se chinuie, dar toţi vor să meargă la şcoală“, spune mândră Emilia Simiuc (47 de ani) Născut în grajd Tibor Matiaş (33 de ani) s-a născut în clădirea cooperativei. „Aici m-a făcut mama, aici locuiesc de când mă ştiu. Muncesc cu ziua pe unde apuc, dar acum nu mai pot să merg niciunde“, spune bărbatul arătând spre piciorul imobilizat în gips.

Citiţi mai multe în !