Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scriitorul Mircea Ghiţulescu a murit

Publicat in Adevarul, luni 18 octombrie 2010 ·

Scriitorul Mircea Ghiţulescu a murit, ieri, la vârsta de 65 de ani, anunţă Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti.

Mircea Ghiţulescu s-a născut pe 14 august 1945, în comuna Cuca, judeţul Argeş. El a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (1964 - 1969). În perioada studenţiei şi după aceea a făcut parte din grupul literar din jurul revistei Echinox. A obţinut doctoratul în estetica teatrului cu teza "Direcţii estetice în comedia contemporană", la Universitatea Naţională de Teatru şi Cinematografie din Bucureşti în 1995.

A fost profesor de limba şi literatura română la Liceul din Întorsura Buzăului, Covasna (1969 - 1970), ziarist la Cuvântul liber din Sfântu Gheorghe (1970), din nou profesor la Liceul din comuna Iara, Cluj (1970 - 1972), inspector al teatrelor la Comitetul de cultură al judeţului Cluj (1972 - 1978), director al Teatrului de Păpuşi din Cluj Napoca (1978 - 1980 şi 1991), redactor la revista Steaua din Cluj Napoca (1985 - 1989), director al Direcţiei teatrelor din Ministerul Culturii (1990 - 1992), director artistic al Teatrului Naţional din Cluj-Napoca (1992 - 1993), consilier al Directorului general al Televiziunii Romane (1993 - 1994), secretar al Uniunii Scriitorilor din România (2000 - 2005). A fost director fondator al revistei Drama din 2001.

Mircea Ghiţulescu a debutat în revista Echinox, în 1969, cu piesa de teatru într-un act "Strada teilor", şi editorial cu volumul de povestiri "Oraşul fără somn" (Editura Dacia, 1978). Au urmat volumele "Alecsandri şi dublul său" - eseuri, Editura Albatros, 1980; "Omul de nisip" - roman, Dacia, 1982 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj); "O panoramă a literaturii dramatice române contemporane"- Albatros, 1984; "Oglinda lui Narcis" - roman, Dacia, 1986; "Wiener Walzer" - roman, Albatros, 1999 (Premiul Asociaţiei Scriitorilo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 5 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°