Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Două şcoli din Ciofrângeni achitate cu credite bancare

Publicat in Adevarul, luni 18 octombrie 2010 ·

Două unităţi şcolare din comuna Ciofrângeni au fost reabilitate cu bani de la bancă, luaţi cu împrumut prin angajament de credit bugetar. Teama cea mare a fost aceea ca şcolile să nu intre sub sechestru pentru neachitarea creditului bancar.

Între primarul de la Ciofrângeni şi ISJ Argeş a început un adevărat război. Primarul acuză ISJ-ul că nu dă drumul la banii de la Guvern, iar ISJ-ul se apără cu o serie de chichiţe care ţin de contabilitate.

Banii au venit din 2009

Lucrările de reabilitare ale celor două şcoli au fost realizate în vara anului 2008, prin programul naţional, valorea totală fiind de peste 700.000 de lei. O parte din bani au fost achitaţi (100,000 de lei), rămânând de plătit şi până la această oră suma de 638.ooo de lei. „Constructorul făcea presiuni să-şi recupereze banii pentru lucrări, iar noi am găsit soluţia printr-un angajament de credit bancar, făcut în 2009 pe care trebuia să-l plătim din 2010. Inspectoratul ne-a promis atunci că în mai 2010 cel târziu vor da drumul la restul de bani, aprobaţi prin HG 655. Banii nu au venit nici acum", spune primarul Ciofrângeniului, Dorin Panţeru. Cât despre ideea că şcolile ar putea intra sub sechestrul băncii care a acordat împrumutul, primarul infirmă. „Nu se pune problema să se întâmple aşa ceva şi profesorii, elevii, nu trebuie să-şi facă probleme pentru că sunt primarul acestei localităţi şi acest lucru nu se va întâmpla.", adaugă Dorin Panţeru.

Se împiedică de o factură

În momentul în care constructorul şi-a primit banii a tăiat facuturile necesare, chiar dacă banii veneau din împrumut bancar şi nu de la IŞJ. Acum, ISJ-ul spune că nu poate da drumul la bani fără a primi factură tot de la constructor. „Pentru ca noi să putem da drumul la bani, constructorul trebuie să ştorneze facturile iniţiale şi să ne taie nouă alta pentru ca noi să dăm drumul la bani. Altfel nu avem soluţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transelectrica a implementat un sistem de contorizare şi de management al datelor de măsurare a energiei electrice pe piaţa angro

Ziua Constanta acum 12 minute
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice a finalizat investiția privind implementarea unui sistem de contorizare și de management al datelor de măsurare a energiei electrice pe piața angro, finanțarea totală pentru întregul proiect ridi

Președintele PSD, Marcel Ciolacu - „În sondaj va fi un singur candidat - Crin Antonescu” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 12 minute
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de Sărbătorile Pascale. Președintele PSD, premier

Rusia nu va ataca ţările NATO, dar Alianța e de vină pentru degradarea relației cu Moscova, spune un diplomat rus

HotNews acum o ora
„Relaţia dintre Rusia şi NATO nu doar că se află la cel mai coborât nivel de la sfârşitul perioadei Războiului Rece”, a declarat un diplomat rus de rang înalt într-un interviu pentru Izvestia, potrivit TASS, citat de News.ro. „Alianţa urmăreşte în m

Prima mare surpriză de la Australian Open! Finalistul din 2023 a fost eliminat: „A fost karma”

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Stefanos Tsitsipas (26 de ani, 12 ATP) a fost eliminat în primul tur al Australian Open, competiție a cărei finală a jucat-o în 2023. Grecul a fost învins la Melbourne de americanul Alex Michelsen (20 de ani, 42 ATP) cu 3-1 (7-5, 6-3, 2-6, 6-4). juc

Victor Negrescu: Social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă

News.ro acum o ora
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu afirmă că social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă, enumerând aderarea completă la spaţiul Schengen, intrarea în programul american Visa Waiver şi ”prezenţa în marile capitale occiden

O nouă ediție a titlurilor de stat Tezaur începe luni! Dobânzi neimpozabile de până la 7,8%

Ziua Constanta acum o ora
Românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, disponibile începând cu 13 ianuarie 2025, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, dobânzile fiind de 7%, 7,5% și 7,8%. Valoarea nominală a titlurilor este de 1 leu, iar veniturile sunt neimpozabile. Românii p

Armata iraniană a fost dotată cu o mie de drone noi. Mişcarea, cu puţin timp înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă

Mediafax acum o ora
O mie de drone noi au fost livrate luni armatei iraniene. Livrarea are loc cu puţin timp înainte de revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump, un critic important al iranienilor.

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

A crezut că are o relaţie online cu Brad Pitt şi a pierdut 830.000 de euro

Mediafax acum 3 ore
O decoratoare de interioare în vârstă de 53 de ani din Franţa a devenit victima unei escrocherii sofisticate. A pierdut 830.000 de euro după ce a fost convinsă că are o relaţie romantică cu actorul Brad Pitt.

Calendar ortodox pentru ziua de 13 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
În aceasta lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfinților mucenici Ermil și Stratonic. Acesti doi sfinți mucenici au trăit pe vremea împăratului Liciniu (307-324). Sfântul Ermil era diacon și, marturisind înaintea împăratului numele lui Hristos,

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°