"Unitate", unul dintre sloganurile des scandate de protestatarii de la Finanţe, în cursul zilelor de miercuri şi joi, a fost transpus de unii lideri sindicali în sintagma "caracterul social de repartizare colectivă a stimulentelor"
Astfel, deşi unele judeţe şi-au realizat planul de încasări, iar altele nu, stimulentele se vor acorda în toată ţara. Aşa este scris, cu litere îngroşate, în nota de informare emisă de Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici şi semnată de preşedintele formaţiunii, Sebastian Oprescu.
"Aparatul funcţionează prin contribuţia tuturor"
Nu doar că toate judeţele vor primi stimulente, dar şi toate categoriile de personal vor beneficia de acestea. Dacă vineri, Sebastian Oprescu declara, în faţa camerelor de luat vederi, că, din punctul său de vedere, nu este în regulă să primească stimulente şi şoferii, şi alte categorii de personal neimplicate direct în activitatea de colectare, ieri, liderul sindical se răzgândise şi anunţa acordarea stimulentelor către toate categoriile de personal din Ministerul de Finanţe şi structurile subordonate ca pe o victorie a sindicatelor la negocierile cu conducerea ministerului, care, la început, se opusese ideii. "Iniţial, oficialii intenţionau să acorde stimulente numai celor care aduc efectiv bani la buget, dar aparatul funcţionează prin contribuţia tuturor angajaţilor", susţine Oprescu.
Şi oficialii şi-au adaptat discursul. "Dacă un şofer a participat direct la o activitate a Fiscului, poate a muncit câteva nopţi pentru aceasta, a cărat marfă, a participat la diverse alte activităţi, cunosc asemenea cazuri, el merită stimulente. Însă dacă o persoană care are un salariu de 400 de lei nu a făcut nimic performant pentru acest minister, eu consider că aceea este suma meritată", a declarat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.
Cum se împart stimulentele
Ministrul de Finanţe, Gheor