Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilegaliştii, debranşaţi de RAJA

Publicat in Ziua Constanta, luni 18 octombrie 2010 ·

La sfârşitul săptămânii trecute, inspectorii din cadrul SC RAJA SA Constanţa - Serviciul Control Comercial şi Serviciul Control Comercial Rural au efectuat o amplă acţiune de verificare în zona Staţiei de Epurare Constanţa Sud, pe străzile Viorelelor şi Theodor Speranţia. Acţiunea s-a desfăşurat împreună cu reprezentanţi ai Enel Dobrogea, ai Jandermeriei Constanţa, lucrătorii de poliţie din cadrul IPJ Constanţa şi cei ai Inspectoratului de Poliţie Transporturi Constanţa, dar şi luptători DIAS. În cadrul controalelor au fost verificaţi 25 de abonaţi, la şase dintre aceşti consumatori fiind descoperite branşamente ilegale folosite pentru furtul apei. Astfel, la imobilul aflat în proprietatea lui Buga Denia, de pe strada Viorelelor, nr. 4 s-a descoperit un branşament clandestin conectat la reţeaua stradală de alimentare cu apă şi canalizare. Branşamente ilegale au fost descoperite şi la abonaţii Ismail Remzi, Ismail Aise, Ali Leila şi Ismail Ghiulhan. Toţi aceşti abonaţi s-au ales cu procese verbale de constatare în valoare de peste 10.000 de lei şi cu plângeri penale pentru furt de apă. În plus, aceşti consumatori frauduloşi au fost debranşaţi din stradă de la sistemul de alimentare cu apă. „Avertizăm pe această cale toţi abonaţii, care trebuie să înţeleagă necesitatea respectării legalităţii în cazul alimentării cu apă potabilă şi canalizare, în caz contrar riscând sancţiuni usturătoare, plata în sistem pauşal retroactiv pe 18 luni a serviciilor de furnizare apă potabilă şi canalizare, dar şi plângeri penale pentru furtul de apă", a declarat Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al RAJA Constanţa. La sfârşitul săptămânii trecute, inspectorii din cadrul SC RAJA SA Constanţa - Serviciul Control Comercial şi Serviciul Control Comercial Rural au efectuat o amplă acţiune de verificare în zona Staţiei de Epurare Constanţa Sud, pe străzile Viorelelor şi Theodor Speranţia. Acţiun

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la proba de matematică din cadrul Evaluării Naționale 2024 (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 22 minute
Elevii de la Evaluarea Națională 2024 au primit varianta numărul 7 cu subiecte la Matematică. În fiecare an, subiectele sunt făcute de Ministerul Educației prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Cerințele primite de absolvenții d

Adolescentă de 17 ani și tânăr de 24 de ani, găsiți morți într-o cameră de hotel din Capitală

Ziare.com acum o ora
O adolescentă de 17 ani și un tânăr de 24 de ani au fost descoperiți morți într-o cameră de hotel din Sectorul 6 din București. Potrivit primelor date, tânărul ar fi omorât-o pe minoră și apoi s-a sinucis, conform stirileprotv.ro. ”La data de 25 iun

Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate din țară. Județele care intră sub Cod galben de instabilitate atmosferică HARTĂ

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi, 27 iunie, un Cod galben de instabilitate atmosferică. Atenționarea meteo va fi în vigoare de la ora 12:00 până pe 28 iunie, la 03:00. În Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvanie

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum 3 ore
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Programul optimilor de finală de la Euro 2024. Când se joacă România-Olanda

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Șaisprezece echipe au reușit să treacă de faza grupelor la Euro 2024. Printre ele se află și România, care va întâlni Olanda, locul 3 din grupa D. 29 Iunie 30 iunie 1 iulie 2 iulie

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 5 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Cod galben de instabilitate atmosferică în 19 judeţe

Press Alert acum o ora
În Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Oltenia și la munte sunt prognozate ploi torențiale până vineri dimineața, potrivit avertizării transmite joi de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). 19 județe su

Marcel Boloș pregătește abrogarea unor prevederi și revizuirea termenelor la e-TVA, după discuțiile cu CONTABILII: Va fi o perioadă tranzitorie

Gandul acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă noutăţi pe tema decontului de TVA precompletat, el afirmând că în urma şedinţei de lucru cu reprezentanţii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România au convenit abrogarea preveder

România atinge încă două ţinte din Foaia de Parcurs către aderarea la OCDE

Mediafax acum o ora
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) transmite, joi, că prin parcurgerea acestei etape, România atinge încă două ţinte pe drumul către aderarea la una dintre cele mai relevante Organizaţii la nivel internaţional în domeniul

Împușcături pe străzile din Bruxelles. Doi oameni au murit și doi trei au fost răniți

Ziare.com acum 39 minute
Două persoane au fost ucise şi două rănite grav cu focuri de armă în noaptea de miercuri spre joi, la Bruxelles, în cartierul Gare du Midi, a informat un purtător de cuvânt al poliţiei locale, transmite AFP. Împuşcăturile s-au produs între orele 01.

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

29°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°