ACTUALIZAT. Prezența lui Sorin Ovidiu Vîntu la spitalul de urgență Floreasca, în calitate de pacient, a animat coridoarele secției de cardiologie. Sursa: CODRIN PRISECARU
Primul și cel mai elocvent semn că o persoană importantă se află în rezerva de la etajul al cincelea e reprezentat de cele două gărzi de corp care păzesc ușa. Întrebați care e starea pacientului pe care îl supraveghează, cei doi se arată surprinși când aud numele lui Vîntu și susțin că de fapt sunt în vizită la o bolnavă internată într-un alt salon. „Nu știu pe cine căutați dumneavoastră! Înăuntru este o mătușă din străinătate, la ea am venit!”, spune ușor încruntat un domn înalt și ras în cap. E îmbrăcat în negru din cap până în picioare și e mai lat în umeri decât cadrul ușii.
Vorbește în permanență la telefon, rostește de multe ori „Da, șefu’!” și le privește suspicios chiar și pe asistentele care duc pungi cu glucoză și seringi. Pleacă rar din fața rezervei. Doar cât să-i ia o pungă cu covrigi. Mesajul e clar: nimeni nu are voie să afle detalii despre starea de sănătate a lui SOV, cu atât mai puțin să-l vadă.
Singura vizită permisă a fost cea a iubitei lui Vîntu, Grațiela Giolu. Fosta membră a trupei Amadeus a intrat în salonul omului de afaceri însoțită de un tânăr și de unul dintre bodyguarzi. Nici vorbă de un pachet tradițional: în loc de ceai și portocale, Grațiela Giolu i-a adus un laptop.
Incomodată de ziariștii care mișunau pe holurile spitalului, femeia a părăsit în grabă spitalul, fără să dea vreo declarație. S-a urcat în aceeași mașină cu care l-a vizitat pe SOV când acesta se afla în arestul Poliției Capitalei și a demarat în trombă.
Legea tăcerii
Vigilența cu care oamenii lui Vîntu își păzesc șeful a generat o stare de încordare printre cadrele medicale și bolnavii internați la secția de cardiologie. Nimeni nu riscă să răspundă la întrebarea „Cum se sim