Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima conferinţă naţională în sănătate după Revoluţie, fără ministru. De ce a chiulit Cseke Attila de la întâlnirea cu medicii

Publicat in Adevarul, luni 18 octombrie 2010 ·

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, nu a participat la Conferinţa Naţională a Federaţiei Sanitas, de la Sovata, deşi a fost invitat. Este prima întâlnire de această avengură de la care un ministru lipseşte. Reprezentanţii biroului de presă al ministerului spun că Attila tăia panglici, în timpul conferinţei.

Sindicatele Sanitas din Oltenia spun că s-au simţit jignite pentru că ministrul nu a ajuns şi nici măcar nu a trimis un delegat. "Nicicând nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Cu atât mai mult era necesar să vină, pentru că problemele din sănătate s-au acutizat şi urmează să facem grevă generală. Nu ne-a dat nici măcar un mesaj. Este o lipsă de respect la adresa personalului medical din România şi a oamenilor", a declarat Viorel Cotojman, preşedintele Sindicatului Sanitas al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Grevă generală, la sfârşitul lunii

Membrii Sanitas au adăugat că la această conferinţă, desfăşurată în perioada 14-16 octombrie, s-a discutat despre diminuarea scăderii salariilor cu 25%, despre sporuri care nu au mai fost acordate angajaţilor şi despre manifestările care vor avea loc la sfârşitul lunii. "Vom organiza mitinguri şi grevă generală, pentru că nu este posibil ca, la unele spitale, angajaţii să nu-şi primească, de doi ani de zile, al treisprezecelea salariu. De asemenea nu este posibil ca medicii să nu beneficieze de medicamente, deşi legea prevede să primească medicaţie, fără bani. Ministrul trebuia să ne dea un punct de vedere, pentru că este reprezentantul de la guvern al angajaţilor din sănătate. Să arate că este solidar cu noi, că înţelege problemele prin care trecem", a adăugat asist.medical Ion Cotojman, preşedintele Sindicatului Sanitas de la Spitalul Nr. 1 Craiova.

A inaugurat Institutul Oncologic

Reprezentanţii Biroului de Presă al Ministerului Sănătăţii (MS) spun că Cseke Attila s-a aflat, în a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Hermannstadt – Metaloglobus Bucureşti 2-2 / Sibienii au condus la pauză cu 2-0

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa bucureşteană Metaloglobus a învheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia FC Hermannstadt, în primul meci al etapei secunde din Superliga, transmite News.ro. Urmărește cele

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°