Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile, proprietare pe mii de locuinţe

Publicat in Adevarul, luni 18 octombrie 2010 ·

Câteva sute de proprietăţi, în mare parte rezidenţiale, au ajuns în posesia instituţiilor finanţatoare, după eşecul procesului de vânzare directă în perioada executării silite, iar în viitor numărul locuinţelor preluate de bănci va urca la câteva mii, potrivit Coldwell Banker Affiliates of Romania.

Cum se ajunge aici

„Estimăm că băncile vor prelua câteva mii de case şi de apartamente, după ce au intrat deja în posesia a câteva sute. Procesul de vânzare va fi însă unul dificil în lipsa unei strategii adecvate, care trebuie să includă o promovare amplă", a declarat, într-un comunicat, Valentin Ilie, CEO Coldwell Banker Affiliates of Romania.

Până să ajungă în proprietatea instituţiei financiare finanţatoare, un activ imobiliar neperformant trebuie să treacă prin procesul de executare silită şi licitaţie juridică, etapă care durează minimum câteva luni.

Citiţi şi:

Bomba ascunsă în seifurile băncilor

Trei bănci, amendate cu suma totală de 190.000 de lei pentru comisioane ilegale

Vânzarea activului în cadrul acestei etape este adesea foarte dificilă din cauza promovării insuficiente sau a imposibilităţii vizionării proprietăţii, în contextul în care proprietarii se opun cel mai adesea procesului de vânzare prin executare, potrivit companiei de consultanţă şi brokeraj imobiliar.

După eşuarea găsirii unui cumpărător în cadrul mai multor licitaţii succesive, activul imobiliar intră în posesia instituţiei finanţatoare, care va încerca la rândul ei să obţină venituri din vânzarea sau din închirierea sa.

Câştig sau pierdere?

În cazul unei reveniri a pieţei şi a creşterii preţurilor, băncile şi-ar putea recupera prejudiciile prin vânzarea proprietăţilor imobiliare preluate de la datornici, spune Dorin Anghel,expert imobiliar.

Pe de altă parte, dacă situaţia actuală se va menţin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Vremea

București
acum

35°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/32°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°