Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Asistenţii sociali s-au revoltat împotriva salariilor mizere

Publicat in Adevarul, luni 18 octombrie 2010 ·

În jur de 30 de asistenţi sociali au protestat spontan azi şi au refuzat să lucreze. Aceştia spun că muncesc în condiţii periculoase, fac fiecare munca a patru oameni şi sunt expuşi permanent la agresiuni fizice şi verbale. În plus salariul nu depăşeşte 500 de lei lunar

Protestul spontan a început în această dimineaţă, cu puţin înainte de ora 09.00. În jur de 30 de asistenţi sociali ai Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) şi-au întrerupt activitatea. Cu fluturaşii de salariu lipiţi pe haine, aceştia s-au postat în faţa sediului şi au cerut să li se recunoască activitatea ca fiind una periculoasă şi să fie plătiţi pe măsură. Angajaţii DGASPC sunt hotărâţi să întrerupă lucrul pe termen nelimitat până la renegocierea contractului colectiv de muncă şi introducerea sporului de periculozitate.

„Oamenii ne abuzează când ne facem treaba"

Unul dintre protestarii de astăzi, Teodor Sîngeorzan este şef de serviciu la Intervenţie în Regim de Urgenţă. Asistentul social are 51 de ani şi lucrează în instituţie din 1997. Bărbatul a venit la protest cu un certificat medico-legal, eliberat cu ceva timp în urmă, atunci când a fost agresat, în timp ce era la serviciu. „Eram în Bistriţa-Bârgăului să luăm un copil dintr-o familie şi atunci am fost muşcat de mână de concubina celui de la care luam copilul. Astfel de situaţii se întâmplă mereu. Oamenii ne abuzează când ne facem treaba. Mereu suntem scuipaţi, huiduiţi sau înjuraţi de oameni. ", explică Sîngeorzan.

„Noi nu avem contract colectiv de muncă , iar acum câştigăm mai puţin şi decât o persoană cu handicap. Pentru un nevăzător de gradul 1, ajutorul de stat este de 720 de lei, iar salariul meu e sub 500 de lei. Norma ar fi de 30 de dosare în lucru, dar noi avem cu sutele şi nu mai facem faţă" se plânge o altă protestatară , Dorina Mănăşturean.

Adrian Crăci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 29 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 59 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

25°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°